 
  
    
	
    DESPRE
Noaptea Albă a Galeriilor  / NAG este un eveniment organizat de Asociația Ephemair. Prima ediție a NAG a  avut loc în 2007 fiind după Noaptea Muzeelor al doilea eveniment cultural  desfășurat pe durata unei nopți din România.
În ultimii 6 ani, Noaptea Albă a Galeriilor s-a dezvoltat ca un proiect  recunoscut pentru promovarea artelor contemporane și a tinerilor artiști, iar  popularitatea și solicitările tot mai numeroase de participare în acest  eveniment ne încurajează să îl dezvoltăm pe viitor ca un eveniment bi-anual.  Astfel, începînd cu 2012, NAG va avea loc in 25 Mai și în 28 Septembrie.  Diferența dintre cele 2 ediții anuale va fi în ediția din Mai – prezentarea în  premieră a unor proiecte curatoriale special produse pentru programul NAG al căror  principal punct de interes va fi promovarea artei contemporane și a tinerilor  artiști din România și în ediția din Septembrie – prezentarea publicului a unei  hărți cît mai actualizate cu galeriile de artă din București. Edițiile viitoare  vizează astfel extinderea în mod cît mai coerent și în alte centre culturale  din România, NAG contribuind astfel la promovarea evenimentelor culturale și  implicarea tinerilor într-un eveniment care le prezintă arta generației din  care fac parte.
scurt istoric
În prima ediție a NAG din 2007 au participat 12 galerii din București. În 2008,  a 2 a ediție a reunit 14 de locații. A 3 a ediție din 2009 a dublat acest număr  -28 de locații. 2010 - a 4 a ediție – 40 de locații. În a 5 a ediție am extins  acest eveniment și în Cluj, devenit în ultimii ani un centru cultural din  România cu o dezvoltare spectaculoasă, oraș unde am reunit pentru această primă  ediție locală 12 locații pe harta NAG,   Bucureștiul marcînd în harta sa 54 de galerii și spații alternative.
NAG#6 – ediția Mai  prezintă publicului o hartă care reunește 30 de galerii și spații alternative  al căror principal obiectiv este promovarea artei contemporane în toate formele  ei, iar ediția NAG#6 – Septembrie va lansa la sfîrșitul lunii Mai o invitație  de participare tuturor galeriilor de artă bucureștene.
organizator
Asociația Ephemair are drept scop dezvoltarea unor proiecte culturale care  promovează arta contemporană românească și internațională. De asemenea  Asociația Ephemair își asumă responsabilitatea socială și rolul educativ față  de tineri cărora încercăm să le facilităm accesul la cultura generației din  care fac parte prin organizarea de evenimente culturale cît mai variate.
ECHIPA NAG#6
 
              	Suzana Dan / organizator
                Silvia Rogozea / coordonator
 								Șerban Jipa / consultant
                Studio Set / identitate vizuală NAG#6
                Andrei Nastasa / web development
                Leontina Rotaru / voluntari
                Augustina Stanciu / coordonator proiect special NAG#6
                contact:
              contact AT noapteagaleriilor.ro
