Noaptea Galeriilor 2014

DESPRE

NOAPTEA ALBA A GALERIILOR / NAG#8
Pentru informatii suplimentare: noaptealba @ gmail.com

 

38 de galerii și 32 de spații alternative și evenimente conexe vă așteaptă în data de 23 Mai 2014 în cadrul evenimentului Noaptea Albă a Galeriilor.

Aflat la cea de-a 8 a ediție, acest eveniment, inițiat și organizat de Asociația Ephemair, dezvoltă o platformă de comunicare și promovare a artelor contemporane emergente.

Dezvoltat cu precădere în București, NAG urmărește extinderea și în alte centre urbane culturale importante din România, implicând astfel tinerii în fenomenul cultural al generației lor și oferindu-le un eveniment efervescent și dinamic, în programul căruia sînt bineveniți să participe și, mai ales, să se implice.

În calitate de organizatori ai celui mai popular eveniment nocturn local după Noaptea Muzeelor dorim să oferim publicului în fiecare an în afara evenimentelor realizate de către participanți, noi atracții în programul NAG.

Suntem mândri că, încă de la prima ediție din 2007, am invitat publicul să parcurgă traseul galeriilor pe bicicletă, iar în 2010 am fost primul eveniment de acest gen care a reușit, cu sprijinul Raiffeisen Bank, să echipeze 200 de biciclete cu echipament nocturn și de securizare, oferind gratuit publicului acest mijloc eficient și non invaziv de deplasare în spațiul urban.

Asumându-ne responsabilitatea pentru producerea unui proiect ale cărui evenimente contribuie atât la dezvoltarea culturii, cât și la responsabilizarea locuitorilor din oraș față de mediul în care trăiesc, ne face o deosebită plăcere să vă invităm să petrecem Vineri 23 Mai o noapte frumoasă într-un oraș cât mai prietenos.


Organizator: Asociația Ephemair
Sponsor: Raiffeisen Bank
Parteneri: MNAC, Ad Production, Business Alliance Consulting
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio France International, TV City, ring, Zile și Nopți, Cocor Media Channel, The Institute,  igloo, Revista Arta, Zeppelin, feeder, Tataia, re:art, BookBlog


scurt istoric
În prima ediție a NAG din 2007 au participat 12 galerii din București. În 2008, a 2 a ediție a reunit 14 de locații. A 3 a ediție din 2009 a dublat acest număr -28 de locații. 2010 - a 4 a ediție – 40 de locații. În a 5 a ediție am extins acest eveniment și în Cluj, devenit în ultimii ani un centru cultural din România cu o dezvoltare spectaculoasă, oraș unde am reunit pentru această primă ediție locală 12 locații pe harta NAG, Bucureștiul marcînd în harta sa 54 de galerii și spații alternative. NAG#6 a prezintat publicului 30 de galerii și spații alternative iar NAG#7, ediția din 2013, extinde harta in 54 de locații.

organizator
Asociația Ephemair are drept scop dezvoltarea unor proiecte culturale care promovează arta contemporană românească și internațională. De asemenea Asociația Ephemair își asumă responsabilitatea socială și rolul educativ față de tineri cărora încercăm să le facilităm accesul la cultura generației din care fac parte prin organizarea de evenimente culturale cît mai variate.



NOAPTEA ALBĂ A GALERIILOR: MARCĂ ÎNREGISTRATĂ

Noaptea Albă a Galeriilor este marca verbală înregistrată în România, clasele NISA 35 si 41; astfel orice utilizare integrală sau parțială a mărcii fără acordul scris al titularului va intra sub incidența Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și a Legii nr. 11/1991 prvind combaterea concurenței neloiale, modificată ulterior prin Legea nr. 21/1996 și Legea nr. 298 /2001.

Organizatorii își rezervă drepturile asupra textelor și imaginilor prezente în acest website, cu rugămintea expresă ca orice citare și/sau reproducere a acestora să precizeze sursa noapteagaleriilor.ro.

Pentru proiectele și evenimentele punctuale organizate de spațiile participante, organizatorii NAG nu își asumă responsabilitatea pentru orice nereguli care ar intra sub incidența legilor în vigoare.



ECHIPA NAG#8

Suzana Dan, Silvia Rogozea / organizator
Alexandru Voinescu / asistent executiv
Mircea Pop / identitate vizuală NAG#8/
Ovidiu Dumitriade / aplicatie NAG#8 IOS
Victor Hernest / aplicație NAG#8 Android
Mulțumiri: Șerban Jipa, voluntarii NAG#8




EVENIMENTE CONEXE

16 – 25 mai, 2014
ROMANIAN DESIGN WEEK


Romanian Design Week își propune să prezinte, să susțină și să promoveze design-ul românesc și industriile creative prezentându-le în fața unei audiențe mai globale.

www.romaniandesignweek.com



17 mai, 2014
NOAPTEA MUZEELOR


Noaptea muzeelor este un eveniment cultural în cursul căruia numeroase muzee și instituții culturale rămân deschise pe parcursul nopții, iar intrarea este gratuită. Anul acesta Noaptea muzeelor sărbătorește 10 ani.

www.noapteamuzeelor.ro



22 – 25 mai, 2014
ART SAFARI


Art Safari este primul pavilion profesional și public de artă, destinat deopotrivă artei de patrimoniu şi artei contemporane din România, ce va reuni peste 100 de galerii şi dealeri de artă, dar și muzee și institute culturale, atât din ţară, cât şi din afara ţării. Se vor expune de la lucrări de pictură și sculptură, la bijuterie, design şi obiecte de colecţie.

www.artsafari.ro



23 mai – 24 iulie, 2014
BUCHAREST BIENNALE 6


BB este unica bienală de artă contemporană din Europa Centrală și de Est. BB este o structură ce are capacitatea de a transforma Orașul însuși într-un atelier permanent și într-un câmp de acțiune. Curatoriată de Gergő Horváth cu tema “Aprehensiune. Înțelegând prin frica de a înțelege”, anul acesta se va desfășura în mai multe spații și va fi însoțită de peste de 20 de evenimente paralele și conexe.

www.bienalabucuresti.ro