Galleries Night 2015

Sala Dalles / MNAC 31

Bd. Gen. Gheorghe Magheru nr. 18, sector 1
noaptealba@gmail.com
http://mnac.ro







Eveniment NAG

WASTELAND EMPIRE

19:00 - 04:00
Bucuresti

Artist: Vlad Olariu

Expoziție îngrijită de Silvia Rogozea

Expoziția este deschisă publicului în perioada 24.04-31.05.2015. Program: Miercuri-Duminică, 10:00-18:00.

Wasteland Empire marchează revenirea Sălii Dalles - MNAC în circuitul expozițional urban, prin organizarea de proiecte speciale în spațiul cu vitrine (fost spațiu Librăria NOI).

Eroii au decăzut și monumentele au rămas fără miza. Efortul necesar ultilizării materialelor nobile ar fi irosit pe aceste personaje lipsite de semnificație. De-monumentalizarea este subliniată prin folosirea prefabricatelor, iar mascarea acestora în piatră e un ultim accent al caricaturizării unor iluștri necunoscuți, alături de gesturile grandioase în care aceștia au rămas fixați.

Căderea de pe piedestal este dusă la un alt nivel de faptul că instalația cuprinde lucrări neterminate care nu și-au atins (până acum) un scop final. Puse deoparte de către artist s-au conglomerat într-un morman lipsit de importanță reală, dar cu aspect prestigios și greu de ocolit, acesta fiind singurul moment de glorie pe care-l vor trăi. Faptul că artistul își arhivează experimentele rezultate din procesul creației, alături de reușite, este făcut acum vizibil, aparențele eșecuri, transformându-se într-un monument al rebuturilor.

Elemete ale arhitecturii civice, menite să ascunda cât mai eficient dejecțiile care ne înconjoară într-un mod incomod și susținute ca semn al civilizației sunt aduse în discuție prin prezența latrinelor. Acestea marchează un nou discurs anti-eroic și anti-monumental ce sugerează egalitatea socială, nefiind privite doar ca obiectele estetice ale paradigmei moderniste.

Umorul cinic este singurul care contracarează aparentul kitsch.

Expoziție special produsă pentru NAG#9 de Asociația Ephemair și MNAC - Muzeul Național de Artă Contemporană.