Str. Closca nr. 9-11
0364735428
info@iaga.eu

Habitus

ARTE PLASTICE
Program:
19:00 - 03:00
Tip eveniment:
VERNISAJ la NAG
Perioada expozitie:
10/06/2017 - 11/04/2017
 

Expoziția ce poartă numele de Habitus își propune să creeze în spațiile Galeriei IAGA Contemporary Art, un parcurs artistic și o dezbatere vizuală aproape obsesiv regăsită în cercetările artistice contemporane și prin urmare, operele prezente dezvăluie încercări de a înțelege lumea înconjurătoare, ambientul, construcția, materia sau esența lucrurilor, printr-un filtru al simțurilor, al sensibilității și a cunoașterii profunde individuale. Întregul concept al expoziției și titlul ales încearcă să explice multitudinea de viziuni, declinări și reformulări ale limbajelor, prin care interesul artiștilor contemporani reușește să planeze deasupra unui subiect cu încărcătură, atât sociologică, dar mai ales filosofică. Proiectul a luat ființă o dată cu inițiativa artistei Sabina Elena Dragomir, care propune publicului o expoziție care să investigheze diferențele, dar și afinitățile care apar în interesul artiștilor pentru statutul existenței umane și pentru principiile umaniste care ajung să se înscrie printre principiile viziunii relativiste contemporane. Și cu toate acestea, dezbaterea artiștilor devine complexă, iar raportul figurativ/non-figurativ, ajunge să se împletească cu o investigație atentă a structurilor sociale la nivelul subiectivității individuale artistice. Universul vizual al expoziției variază de la precizia realistă, la abstracția geometrică, lirică sau minimalistă, reușindu-se astfel să se creeze un „conector” între limbaje ale artiștilor ce provin din diverse dimensiuni de ordin social, cultural. Un discurs individual descris prin prisma aspectelor culturilor ancorate în practici cotidiene diferite. Expoziția Habitus aduce împreună operele lui Arman fernandez, Bădulescu Ștefan, Bulea Liviu, Christo, De Molfetta Francesco, Dragomir Sabina Elena, La Rosa Marco, Omar Hassan, Pasquali Francesca, Vakarcs Loránd și Vrăbieş Mihai, devenind astfel un eveniment important în perimetrul cultural românesc, dar și internațional. Galeria IAGA Contemporary Art dezvăluie și de această dată obiectivul său principal, de a fi o platformă culturală vie care caută un posibil schimb cultural și un dialog internațional. Din dorința de a contribui cu adevărat la dezvoltarea culturală a unei generații, galeria alege să creeze nu doar o expoziție, ci un moment de reflexie a ceea ce înseamnă promovarea și colectionarea artei contemporane.

© 2017 ASOCIATIA EPHEMAIR