Strada Ion Desideriu Sîrbu
0720 572 084
thebarbu@gmail.com

Colonia literară Petrila @ NAG

INSTALATIE
Program:
19:00 - 23:00
Tip eveniment:
DESCHIS si la NAG
Perioada expozitie:
01/01/2017 - 12/31/2017
 

Casa Sîrbu este singura casă de pe strada Ion D. Sîrbu – stradă care odinioară s-a numit – pe rând, evident – strada Regele Ferdinand, strada Malinovski, strada Zorilor, conform cu epocile la care a rezistat. Sic transit gloria mundi!

Casa Sîrbu făcea parte dintr-o colonie multietnică și mozaicată, cu străzi pe care se cânta și se citea enorm. Numai pe strada ei existau două saxofoane și o trompetă.

Casa Sîrbu este parte din Colonia Literară Petrila, iar Gary Sîrbu spunea odinioară că Petrila nu era nici oraș, nici comună, nici sat; era colonie. La câteva decenii de la vorbele acestea, faptele de azi le confirmă!

Casa Sîrbu este singura casă din România care a fost clădită de de trei ori și dărâmată de două.

Casa Sîrbu este inițiatoarea proiectului PRIMA CASĂ DE CITIRE. Am considerat că, dacă lumea – și mai ales autoritatea locală – citește din ce în ce mai puțin, alternativa citirii unei case este mai facilă, mai ales dacă are și „poze colorate” puse pe fațade.

Casa Sîrbu este una dintre pietrele cu care s-a clădit ceea ce urma să devină mai târziu Planeta Petrila.

Casa Sîrbu este, din nefericire, parte din organizația petrilo-petroșeneană a Muzeelor Orfane. Orfan denumim aici ceea ce vrea a zice expresia „nare mamă, n-are tată”, unde onorații părinți sunt autoritățile locale care nuși recunosc copiii și nici măcar nu-i trec pe listele de alocații.

© 2017 ASOCIATIA EPHEMAIR