BUCURESTI

Partener principal
B-dul Primăverii nr. 15
Partener al NAG, la ce-a de-a zecea ediție a evenimentului, Muzeul de Artă Recentă (MARe) se deschide pentru o noapte vizitatorilor. Primul muzeu privat de artă din România, construit cu scopul de a fi doar muzeu de artă și nu altceva, MARe va prezenta prin colecțiile și expozițiile sale arta contemporană românească și internațională într-o manieră proprie, inedită, incitantă.

Mai-mult-ca-abstractul (MAMUCA)

ARTE PLASTICE
Program:
21:00 - 04:00
Tip eveniment:
SPECIAL NAG
Perioada expozitie:
09/30/2016 - 09/30/2016
 
Curatori:

Vineri, 30 septembrie, ora 21:00, la sediul Muzeului de Artă Recentă (MARe), din Bulevardul Primăverii nr. 15 va avea loc vernisajul expoziției Mai-mult-ca-abstractul (MAMUCA). O expoziție de o noapte, prezentată într-o clădire aflată în construcție. Un eveniment efemer într-un proiect în derulare. Nimic nu descrie mai adecvat profilul MARe, pentru care ”șantierul” va fi o stare de spirit, mai ales după ce muzeul va fi inaugurat oficial. Vizitatorii care îi vor călca pragul cu ocazia Nopții Albe a Galeriilor vor fi, practic, primii vizitatori ai viitorului muzeu MARe.

Expoziția MAMUCA înseamnă, din punct de vedere formal, 25 de artiști, de la Diet Sayler la Constantin Petrașchievici și de la Miklos Onucsan la Paul Gherasim, fiecare reprezentat de câte o singură lucrare. O expoziție menită să arate, dar să și provoace, să placă, dar să și irite, să intrige, dar să dea și răspunsuri. Un pariu făcut pe libertatea fiecărui privitor de a vedea, de a întreba, de a interpreta, de a crede. La vernisaj se va lansa și catalogul expoziției, un adevărat eveniment editorial. Curator: Erwin Kessler.