Abdellah Taïa
, France
Ecaterina Vrana
Bucuresti, Romania
Niwa Yoshinori
, Japan
A N T I S T A T I C asociatia
Bucuresti, Romania
Ada Solomon
Bucuresti, Romania
Ada Solomon (1968) lucrează de peste 20 de ani în domeniul cinematografiei, și este unul dintre cei mai activi cineaști din Noul Cinema Românesc, atât ca producător, cât și ca distribuitor de film și manager de cinema. Înainte de a înființa HiFilm Productions în 2004, a colaborat cu parteneri internaționali, la proiecte precum Callas Forever (Franco Zeffirelli) sau Offset (Didi Danquart). Ada Solomon este fondatorul și directorul Festivalului de Film NexT înființat în memoria lui Cristian Nemescu și Andrei Toncu.
Adina Moldova Țitrea
, Romania
Istoricul și criticul de artă Corneliu Stoica afirmă:”În creaţia propriu-zisă, Adina Moldova Ţitrea s-a exprimat mai cu seamă în genul peisajului, dar a abordat şi portretul, natura statică cu flori şi compoziţia. În tot ce aşterne pe pânză şi carton se simte din plin palpitul vieţii, exteriorizarea unor puternice sentimente, emoţii şi trăiri sufleteşti, plăcerea şi bucuria cu care pictează, conştientă că în artă îşi regăseşte propriul eu şi împlinirea unui ideal pe care l-a nutrit întotdeauna. Peisajele sale, fie că sunt din zone colinare, montane şi acvatice din România, de la Balcic, Veliko Târnovo (Bulgaria) sau din oricare parte a lumii pe unde şi-a purtat paşii, imortalizează cu sensibilitate privelişti şi aspecte cu largi desfăşurări spaţiale, cu o atmosferă în care chietudinea şi poezia sunt la ele acasă. Artista este preocupată să redea specificul acelor locuri, să le scoată în relief trăsăturile care le individualizează. Culorile sunt vii şi armonioase, aşezate cu un penel mânuit cu siguranţă. Se simte freamătul frunzişului copacilor, vibraţia aerului, clipocitul undelor.”
Adrian Bîndiu
, Romania
Adrian Buga
Bucuresti, Romania
Adrian Dică
București, Romania
Adriana Florea Baloiu
, Romania
Gradinita Ioanid/ Adriana Florea Baloiu/ Biblia viselor
Adriana Untilov
Bucuresti, Romania
Aghnie/Ika Jojua
, Georgia
Albert Kaan
Bucuresti, Romania
Născut în 1993, a absolvit Facultatea de Sculptura a Universitatii Naționale de Arte din București în anul 2016. Discursul lui artistic este strâns legat de experiențele sale urbane. El combină materiale industriale, cum ar fi fierul și gudronul, argila de modelare tradițională, tencuială sau cărbune pentru a crea structuri spațiale de dimensiuni generoase, care pot fi expuse în aer liber, în grădini și parcuri sau în spații interioare, sau în spații industriale. De asemenea, mixează sunete și video-proiecții cu structuri industriale, creând efecte spectaculoase în spectacolele live. El este interesat de ecologie, de cultura urbana, de muzica si, ca orice tanar artist din noua generatie, viseaza la o lume mai buna si mai sanatoasa. Lucrările sale de artă au fost expuse mai ales în București și în țară în diverse evenimente academice. Din 2016, el este reprezentat de galeria 418 și a participat la două spectacole de grup. În vara anului 2017 a participat la cea de-a 10-a ediție a programului Cetate Arts Dancing Artist-in-Residence împreună cu Petrica Stefan, Stefan Radu Cretu, Constantin Luser, Ignazio Mortellaro și Stefan Papco.
Alex Răuță
, Romania
Alexandra Domitian
Bucuresti, Romania
Alexandra Gaman
Bucuresti, Romania
Cea mai frumoasa.
Alexandra Ivanciu
Bucuresti, Romania
Alexandra Tătaru
București, Romania
Alexandru Ciubotariu
Bucuresti, Romania
Alexandru Dumitru
Bucuresti, Romania
Alexandru Militaru (Melle)
Bucuresti, Romania
Alexandru Papuc
Bucuresti, Romania
Centrul National Al Dansului / Alexandru Papuc/Vânt
Alexu Toader
Viscri, judetul Brasov, Romania
Art director, designer si antreprenor, Alexu Toader a fondat in 2007 studioul multidisciplinar Hello Menthol. In 2010, impreuna cu fratele sau si inca un asociat au inchiriat un spatiu industrial si l-au convertit intr-un spatiu cultural multifunctional - Atelierul de Productie. Dupa 2 ani, a parasit Atelierul si a lansat impreuna cu artistul Andrei Argaetic si parintii lor 2 startup-uri care colaboreaza la limita dintre arta si ospitalitate: Asociatia Imbold si Acuarela Bistro. Au urmat Galeria Imbold si alte 2 proiecte temporare: Plastilina Pop-Up Garden si Acuarela Bufet. In 2016 a cumparat si restaurat o casa si o sura din satul Viscri, sit rural Unesco. Locuieste cu sotia lui, Mara, si lucreaza in prezent de aici.
Alfred Schupler
, Romania
Godot Cafe/ Alfred Schupler/ Nea Ilie
Alina Rizescu
Bucuresti, Romania
Alina Șerban
, Romania
Am Fotografii
, Romania
Amalia Dulhan
, Romania
Ana Ștefan
, Romania
Anamaria Tudor
București, Romania
Anca Boeriu
Bucuresti, Romania
Anca Boeriu este Lector Univ. dr. la sectia Grafica, Universitatea Nationala de Arte, Bucuresti, absolventa a Institutul de Arte Plastice ‘Nicolae Grigorescu ‘promotia 1982, clasa prof. Eugen Popa MEMBRU U.A.P., Doctor in arte vizuale si Membru al biroului de sectie Grafica intre anii1996-1998 si din anul 2002 Din 2005 Reprezentantul pentru Romania Trienala pentru gravura mica de la Chamalieres- Franta A avut numeroase expozitii in tara si strainatate, cariera sa artistica fiind recompesnata cu numeroase premii.
Anca Boeriu
, Romania
Anca Florescu
, Romania
Anca Maria Ciofirla
Bucuresti, Romania
Anca Ciofirla (Van Ka) este un artist si curator roman. A terminat Facultatea de Arte din Timisoara si a facut un master in Polonia. In prezent este profesor la Liceul de Arte Plastice din Bucuresti si participa, ca curator sau artist, in numeroase expozitii si proiecte.
Anca Negescu
București, Romania
Curator, galerist
Anca Pandrea
Bucuresti, Romania
Anca Poterasu
Bucuresti, Romania
Anca Tudorancea
Bucuresti, Romania
Începând din august 2002, lucrez la Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România. Domeniile de cercetare sunt istoria cartierelor evreiești din Bucureşti înainte și în timpul Holocaustului, metodologia predării Holocaustului prin imagine, istoria fotografiei, imaginar. Teza de doctorat pe tema Imagine şi imaginar în Bucureştiului evreiesc. Proiecte internaționale: 2013, Participant în proiectul Archival Guide of the Relevant Sources Related to Jewish History Existent in the Romanian Archives and Libraries (1900-1940), finanțat de Rothschild Foundation Europe și Federația Comunităților Evreiești din România 2013, Participant în proiectul Documenting and Making Educational Use of the Sephardic Trail, from the Ottoman Empire to the Danubian Principalities, finanțat de Rothschild Foundation Europe 2011, Participant în proiectul Saving, preserving and making educational use of the Romanian Jewish urban architectural heritage finanțat de Rothschild Foundation Europe 2008, Participant în proiectul Working together for the preservation of the Romanian Jewish heritage, finanțat de Rothschild Foundation Europe 2006, Participant în proiectul Saving the Jewish cemeteries of Moldova (proiect de cercetare axat pe digitalizarea și cartografierea cimitirelor evreiești din Târgu Frumos și Podu Iloaiei), finanțat de Hanadiv Foundation 2006, Participant în proiectul Romanian Holocaust Academic Learning Resource (www.romanianjewish.org), cofinanțat de B'nai B'rith International și The Conference on Jewish Material Claims against Germany. 2003 – 2006, Intervievator pentru The Central Europe Center (Centropa) 2003, Participant in Romanian Jewish Heritage Project (www.romanianjewish.org), finanțat de United States Agency for International Development (USAID). Coordonare proiecte 2006 – 2011, Coordonator pentru programe educaționale –Romania, The Central Europe Center (Centropa) Specializări externe: - 2010 (o7.), Prague, Vienna, Budapest – Centropa summer academy/ Teacher learning session - 2008 (29.06 – 4.07), Berlin – Centropa summer institute/ Teacher learning session - 2007 (29.08 - 4.09), Oswiecim – International Center for Education about Auschwitz and the Holocaust/ Seminar cu profesori de istorie si educatori - 2007 (23 -28.07), Viena – Centropa/ Teaching about Jewish life using the technology (films and scanned old photos)
Andra Mirea
, Romania
Andra Simina Mocanu
Bucuresti, Romania
Andra-Simina Mocanu (24 ani) este o artistă româncă ce tocmai a terminat Masterul în cadrul Universitatea Națională de Arte din București. Sculpturile sale urmăresc ideea atingerii “desăvârșirii” spirituale apelând la forme ce-ți stârnesc interesul prin dinamica si indrăzneala lor.
Andra Vlăsceanu
, Romania
Andrada Rosu
, Romania
Andreea Chirică
, Romania
Andreea Dosinescu
Bucuresti, Romania
Artist vizual
Andreea Dragan,
, Romania
Andreea Floreanu
, Romania
Andreea Ilisăi
, Romania
Andreea Matei
Bucuresti, Romania
Andreea Vlăduț
, Romania
Andrei DĂSCĂLESCU
Piatra Neamt, Romania
Andrei Dăscălescu este regizor, monteur și sunetist. S-a născut în Piatra Neamț și a urmat specializarea „Multimedia: sunet-montaj” în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică din București. A lucrat ca monteur și sunetist la numeroase filme, inclusiv „Tinerețe fără tinerețe”, în regia lui Francis Ford Coppola; a produs și regizat „Fly”, un scurtmetraj de două minute, selectat în 12 festivaluri internaționale și câștigător a două premii. A conceput și organizat festivalul de film “Filmul de Piatra”, ajuns anul acesta la cea de-a zecea ediție. Cel mai recent, în 2016 a scris și regizat „Planeta Petrila”, documentarul despre orașul minier Petrila. Un fost miner devenit artist şi activist - Ion Barbu - se foloseşte de artă şi absurd pentru a opri autorităţile locale din a demola clădirile istorice ale celei mai vechi mine din ţară. Filmul a primit Premiul Publicului la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) în 2017.
Andrei Gamart
, Romania
Andrei Jindiceanu
București, Romania
Andrei Ungureanu
, Romania
Andy Fundeneanu
Bucuresti, Romania
Angela Bontaș
București, Romania
Aniela Ovadiuc
Bucuresti, Romania
BĂNEASA SHOPPING CITY / Aniela Ovadiuc/ Avers-revers
Anouk Paints (Anouk Ragot)
Bucuresti, Romania
La treizeci de ani, inginera si artista Anouk Ragot, de origine franceza stabilită in Bucuresti, evadează pictând pe pânza. Pasiunea ei pentru arta se naște de timpuriu cand descoperă si învață desenul, pictura in ulei, acuarela si pastelului si apoi expune lucrări intr-o mica galerie de arta din nordul Franței. De altfel, pastelurile sale au izvorul in amintirile ei din copilărie. De-a lungul anilor artista își va dezvolta si perfecționa tehnica la Royal College of Art din Londra si la Beaux-Arts in Paris. Folosind modelul viu, Anouk Ragot, sesizează in mod special contrastul dintre forța si vulnerabilitatea femeii. Expoziția cu picturile sale recente, dezvăluie dorința de a împărtăși momentele unice pe care le trăiește in extaz, in cărbune si culori (pictura in cuțit). "Putem vorbi în cazul picturii lui Anouk Ragot de acel „color field painting” care presupune inserarea acţiunii cromatice într-o formă, prin intermediul unei idei estetice unificatoare a spaţiului imaginii, susţinător al sentimentului de comunicare directă a artistei cu universul culorilor şi implicit, cu lumea în care trăieşte…." Ana Amelia Dinca, Art critic, Aprilie17
Arantxa Etcheverria
Bucuresti, Romania
Ariana Hodorcă
, Romania
Augmented Space Agency
București, Romania
Exploratori ai frontierelor digitale, Augmented Space Agency depășește barierele dintre spațiile fizice și cele digitale cu ajutorul mediului AR. Concentrați pe platforme mobile, ca viitor driver al mediilor digitale, creează noi tipuri de experiențe și produse cu o gamă largă de aplicabilități. Principalul lor focus este mediul augmented și pe tehnologiile conexe. Ei dezvoltă pipelines de producție inovatoare pentru a crea un conținut dedicat mai bun și experiențe AR, MR, XR & VR, menținând un flux de lucru eficient și adaptabil.
Aural Eye
Bucuresti, Romania
video mapping · interactive installations · digital art · live visuals · 3D stuff All in your mind.
Aurelia Mocanu
Bucuresti, Romania
Aurélie Dubois
Paris, France
Artiste de garde
Aurora Király
Bucuresti, Romania
Bianca Ioniță
București, Romania
Bogdan Calciu
, Romania
Bogdan Calciu este un artist internațional care prezintă o varietate de lucrări de artă executate prin tehnică grafică în tuș, creion și cărbune. Desenele în tuș cu peniță executate pe hârtie sau cartoane speciale au ca tematică potretistică executată cu o reală măiestrie și lucrările sale de grafică urbană, ce redau cu o migală deosebită cele mai fine detalii ale elementelor alese ca și model de inspirație. Mărturie în timp a unor locuri care deja nu mai sunt sau care din păcate vor dispărea de-a lungul timpului, lucrările artistului Bogdan Calciu devin mai însemnate cu fiecare zi, purtându-ne într-o lume mai bună, mai ordonată și mai pură.
Bogdan Cazacincu
, Romania
Bogdan Pelmuș
București, Romania
Bogdan Topîrceanu
, Romania
Bogdan Vlăduță
Bucuresti, Romania
Boris Peianov
, Denmark
Brândușa Bontea
Bucuresti, Romania
CREART/ Brândușa Bontea/Gradini
Cadariu Horia
, Romania
Carmen Iovitu
Bucuresti, Romania
Cătălin CREȚU
Bucuresti, Romania
Cătălin Crețu este unul dintre compozitorii contemporani reprezentativi ai României. S-a născut în anul 1971, a urmat cursurile Facultății de Mașini și Instalații Electromecanice (Universitatea Tehnică Petroșani) și ale Universității Naționale de Muzică din București, unde a obținut și doctoratul în compoziție multimedia. De asemenea, a absolvit facultatea Hochschule für Musik und Theater, Hamburg. Creația sa abordează atât muzică de cameră, cât și clasică sau electronică, iar lucrările sale sunt puternic legate de domeniul multimedia. Este unul dintre puținii compozitori români specializați în muzică electroacustică. Este fondator și fost director executiv al InnerSound International New Arts Festival, membru al Uniunii compozitorilor și muzicologilor, România și președinte fondator al asociației OPUS. În 2015 a lansat cartea "De la sunetul sinus la anatomia umbrei. Perspective tehnologice în muzica nouă".
Catalina Gubandru
Bucuresti, Romania
Coregraf si performer, nascuta si stabilita in Bucuresti. Lucreaza cu diferite concepte si media, performance, text, sunet, instalatie, fotografie, video, interviuri, documentare, arta participativa, desen, obiecte refolosite, site specific.
Catinca Colesniuc
Bucuresti, Romania
Catinca Colesniuc, tanara fotografa din Bucuresti, si-a descoperit pasiunea pentru fotografie inca din copilarie “ Eram fascinată de ceea ce reușeau să facă fotografiile: să imortalizeze în timp, clipele trecătoare ale vieții, să transmită emoții chiar si după atâția ani; și parcă simțeam că și eu vreau să fac asta”. In consecinta, la 11 ani a primit primul ei aparat profesional, un Canon 1000D, pe care nici până în ziua de astazi nu l-a înlocuit. - “Probabil că ceea ce leagă fotografiile mele intre ele, este această dorință de a surprinde micile momente ale vieții cotidiene, dându-le șansa eternității.”
Cezar Mario Popescu
Slobozia, Romania
Ingrijitorul placutelor lui Costica Acsinte
Ciprian Dominoschi
Bucuresti, Romania
BIOGRAFIE (Buzău, 1975)   Studii academice: 1998 - Facultatea de Arte Plastice, Decorative și Design „George Enescu", secția de sculptură, clasa prof. Ilie Bostan, Iași.   Activitate profesională: 2002 - Profesor de Arte Vizuale la Liceul de Artă „M. Sterian", catedra de sculptură, Buzău.   PROIECTE Expoziții personale: 2009 - Galeriile de Artă, Buzău. Exoziții de grup: 1990 - Expoziție profesională la Facultatea de Farmacie, Iași (debut); 1998 - Expoziția cu absolvenții Facultății de Artă „George Enescu" Iași, secția de sculptură; 2002 - Salonul de Artă, Galeriile de Artă, Buzău;          - Sensibilități plastice, Galeriile de Artă, Buzău;          - Stare de primavară, Galeriile de Artă, Buzău; 2002, 2003, 2004 - Artiști plastici buzoieni, Galeriile de Artă, Brăila; 2002 - 2012 - Saloanele Moldovei, Bacău-Chișinău;                     - Bienala Artelor Plastice „Ion Andreecu", Buzău; 2003 - Tradiție și pietate, Galeriile de Artă, Buzău;          - Filiala 35, expoziția aniversară, Galeriile de Artă, Buzău;          - Saloul de primavară, Galeriile de Artă, Buzău; 2003, 2005, 2008 - Artișiti plastici buzoieni, București; 2004, 2012 - Sărbatoare pe simeze, Galeriile de Artă, Buzău; 2005 - Artiști plastici buzoieni, Galeriile de Artă, Galați; 2005 - 2007 - Bienala Națională de Arte Plastice „L. Vorel", Piatra Neamț; 2006, 2007 - Salonul Anual de Artă, Galeriile de Artă, Buzău;          - Salonul primăverii, Galeriile de Artă, Buzău; 2008 - Zilele Buzăului - Primavăra Municipiului Buzău;          - Culoare din lumină, Galeriile de Artă, Buzău; 2008 - 2012 - Salonul de Iarnă, Galeriile de Artă, Buzău; 2009 - Confluențe, Galeriile de Artă, Buzău și Brăila;          - Salonul Anual de Artă, Galeriile de Artă, Buzău; 2010 - Expresii plastice, Galeriile de Artă ale municipiului București; 2011 - Salonul Anual de Artă, Galeriile de Artă, Buzău; 2012 - Interferențe Cromatice, Buzău;          - Duplex Bacău - Buzău; 2013 - Expoziția aniversară Filiala 45, Buzău și București. Lucrări monumentale: 2007 - 7 busturi ale unor personalități buzoiene amplasate în holul Colegiului Național „B. P. Hașdeu", Buzău; 2005 - Medalie omagială (marmură): „Decebal" - amplasată pe dealul Istriței la monumentul dedicat Tezaurului de la Pietroasele, Buzău; 2009 - Pisanie (granit și bronz) dedicată împlinirii a 20 de ani de la Revoluția din 1989. Distincții: 2006 - Premiul pentru sculptură, Bienala Artelor Plastice „Ion Andreescu", Buzău; 2013 - Diploma de Excelență pentru întreaga activitate de creație oferită de Consiliului Local Municipal Buzău.
Ciprian Făcăeru
, Romania
Ciprian Paleologu
Bucuresti, Romania
Claudia Braileanu
București, Romania
Claudia Ilea
, Romania
Claudia Ion
, Romania
Artist vizual
Colectivul Teracota
Medias, Sibiu, Romania
Fabrica de teracotă din Mediaş a fost înfiinţata în anul 1906 şi avea 25 de muncitori. Dupa 110 ani, fabrica are aproximativ acelasi numar de angajati si produce cahle manuale folosind aceleasi tehnici si materiale ca in 1906. Fiecare cahla este turnata, finisata, glazurata si pictata manual. Pana in 2017, pentru fiecare sarja de ardere, gurile cuptoarelor din caramida folosite la arderea cahlelor se zideau si se demolau exact ca in urma cu 100 de ani. De la inaugurare pana in prezent, Teracota Medias a lucrat piese pictate de sobe si seminee pentru case, scoli, conace, castele si muzee.
Constantin Enache
, Romania
coregraf
Cornelia Untilov
Bucuresti, Romania
Cosmin Paulescu (COZO)
Bucuresti, Romania
In anul 1996 a absolvit Academia Nationala de Arte din Bucuresti la sectia Arta Murala, clasa profesor Ion Stendl. Dupa absolvire, obtine o bursa de studii postuniversitare la Academia Rietveld din Amsterdam Olanda. Din 1997 este cadru didactic la Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti, iar in prezent este Decanul Facultatii de Arte Decorative si Design. S-a facut remarcat la inceputul anilor ’90 datorita actiunilor sale artistice neconventionale, activand cu precadere in zona instalatiei si a performance-ului. Este membru al Uniunii Artistilor Plastici, expert evaluator ARACIS, publica volume si articole in reviste de specialitate despre arta cu caracter temporar i efemer. Organizeaza expozitii, conferinte stiintifice si realizeaza lucrari de arta decorativaș in spatiul public.
Costica Acsinte
Slobozia, Romania
Cristian Răduță
, Romania
Cristina Bobe
Bucuresti, Romania
Cristina Bobe, artist vizual, inițiatoarea primei platforme online de fotografie medicală din România (www.fotografiemedicala.ro). Documentează lumea medicală (spitalele, intervențiile chirurgicale, corpul etc.) printr-o serie de expoziții intitulate "Gentle Violence". A avut expoziții la Muzeul Național Brukenthal (2014 și 2016) și la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca (2015, în cadrul Photo Romania Festival). Coordonează activitatea Asociației SMART MED, o organizație care își propune să integreze arta în spitalele din România, să încurajeze artiștii în a se raporta la lumea medicală ca la o posibilă sursă de inspirație, dar și care susține organizarea de expoziții în spitale și implicarea pacienților în proiecte de artă participativă.
Cristina Garabețanu
, Romania
Cristina Iacob
BUCURESTI, Romania
x
Cristina Popescu Russu
Bucureşti, Romania
Cristina Taras
Bucuresti, Romania
Dan Ionescu
Bucuresti, Romania
Dan Isailă
, Romania
Artist vizual
Dan Perjovschi
, Romania
Dan Popescu
, Romania
Dan Vartanian
, Romania
Dana Constantin
, Romania
Dana Constantin, nascuta in Târgu-Mureş, este absolventa a Facultatii de Arte Plastice şi Decorative "Ion Andreescu" Cluj-Napoca, Specializarea Pictură si are la activ numeroase expoziţii personale in tara si in strainatate, participari la bienale, expozitii colective, activitatea sa artistica fiind recompensata cu prestigioase premii. In prezent este Prof.univ.dr.la Facultatea de Arte şi Design, Timişoara, Director al Departamentului Arte Vizuale. Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Dana Stefanescu
Bucuresti - sector 1, Romania
Daniel Ghercă
Bucuresti, Romania
Daniela Trandafir
Bucuresti, Romania
NOU Experimentalist și Arheolog al Imaginației, având drept instrumente de explorare șpaclul și penelul, creta și pastelurile, iar ACUM recent pasionată de salturile acrobatice și mersul pe subțirica sârmă a artei contemporane, Daniela își pune amprenta în mod suculent pe lucrările semnate cu aromă de Rosa Damascena. GRATIS, acum, o DEGUSTARE DE ARTA .. acompaniată de un sunet precum cel de mecanisme Înrudite cu ceasurile cu figurine și cutiile muzicale . Absolventa GRAFICA 1998 , la Institul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, BUCURESTI - EXPOZITII 2012 - Participare la bienala de arta contemporana Arad 2010 ,Participare la festival .concurs TROMPE L"OLEIL- in Italia la LODI
Daniela Zbarcea
Bucuresti, Romania
Dave Cooper
, Canada
Denis Simion
, Romania
Diana Manole
, Romania
Diana Otet
Cluj-Napoca, Romania
Diana Savu
Bucuresti, Romania
Dorina Horătău
, Romania
Dragos Hanciu
Orastie, Romania
Dragoș Hanciu s-a născut în 1993 în România și-a intrat în contact cu aparatele de filmat și de fotografiat înregistrându-se pe el și pe prietenii lui dându-se cu skateboardul. În 2014 a realizat primul său scurtmetraj documentar studențesc, Brudina, care a fost selecționat de câteva festivaluri din România și din Europa. După absolvirea facultății de Regie de Film de la UNATC București participă la Aristoteles Workshop unde realizează Ionaș visează că plouă. al doilea scurtmetraj documentar al său, selecționat la Visions du Réel. Dragoș investește tot atât de mult timp și energie în fotografie având o abordare documentaristă și o apropiere eseistică asupra subiectelor lui. Expune solo pentru prima dată în Mai 2016 la galeria Die Faerberei din München unde prezintă și instalația video Happy Holidays. În prezent lucrează la primul său documentar lungmetraj și la prima carte foto care va avea titlul Hometown.
Dragoș Neagoe
București, Romania
Dragoș Neagoe
București, Romania
Dragoș Neagoe trăiește și activează în București, este membru al Uniunii Artiștilor Plastici, secția Sculptură. A absolvit cursurile de sculptură ale Universității de Arte București, clasa Vasile Gorduz și Adrian Pârvu (2002, licența; 2004, masteratul). În perioada 2005-2008 a urmat un curs intensiv de restaurare-conservare pe patrimoniu mobil. Dragoș a susținut expoziții în cadrul Arte în București (unde a fost premiat în 2016 cu premiul III pentru lucrarea ”Orice viață contribuie la istorie”), a avut expoziții personale la Galeria Funnel Contemporary Art si la Galeria Simeza, la Galeria ArtYourself, a fost nominalizat la Salonul Arte în București la Premiul de Sculptură. Este membru al grupului NEURON cu care a susținut expoziții în diferite locuri (Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, Mogoșoaia). Dragoș a susținut expoziții de grup la galeriile Artmark și a avut comenzi publice: bustul lui ”Nicolae Crevedia” și monumentul ”Sfântul Gheorghe”.
Edmond Niculusca
, Romania
Eduard Uzunov
, Romania
Elena Albu
București, Romania
Bio Albu Elena Nicoleta (n. 1982, Brăila) locuiește și își desfășoară activitatea artistică în București. A obținut licența la Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universității Naționale de Arte din București (departament pictură) și a urmat cursurile de master „Strategii de creație în pictură” la aceeași facultate. Activitatea sa artistică este reprezentată de lucrări realizate în tehnica picturii și sculpturii. De asemenea, îmbină diverse materiale, tehnici de lucru și medii, cu scopul de a crea lucrări interactive care fac legătura între sunete și imagini.
Elena Andrei
București, Romania
Elena Scutaru
Bucuresti, Romania
A studiat la Academia de Artă din Bucureşti la departamentul Sculptura 1988-1995. Perioada studiilor a continuat cu studiu de un an la Academia de arte din Viena şi la Aachen în Germania. Ca artist a avut o rezidenţa la Viena în 1999 oferită de fundaţia Kulturkontakt. Rezidenţa s-a încheiat cu o expoziţie în cadrul atelierelor Kulturkontakt şi la Centrul Cultural Român din Viena. In 2015 a primit bursa Constantin Brancusi cu rezidență la Cite international des Arts din Paris Din 1997 este cadru didactic la Universitatea Naţionale de Arte din Bucureşti. Este membră a Uniunii Artistilor Plastici din Romania filiala Sculptură Bucureşti din 1996 și a participat la numeroase expoziţii din Bucureşti şi din țară ( Arad, Galaţi, Cluj, Sibiu, Bistrița-Năsăud ). A fost invitată la expoziţii şi festivaluri internaţionale (Viena, St. Etienne, Pforzheim). Participă la concursuri pentru monument de for public în Târgovişte şi Câmpina unde i se atribuie premiu si menţiune. Lucrează în prezent la Bucureşti şi abordează teme figurative si nefigurative în sculptură, sculptură –obiect, pictură şi fotografie.
Eli Driu
, Romania
Elpone Ica
, Romania
Elvira Lupsa
, Romania
Emanuela Balint
, Romania
Erwin Kessler
Bucuresti, Romania
Este un istoric de artă și filosof român. Din 1990, este cercetător știință la Institutul de Filosofie și Psihologie „C. Rădulescu Motru”, aflat în subordinea Academiei Române.
Eugen Munteanu
, Romania
Eugen Radescu
Bucuresti - sector 1, Romania
Eugen Rădescu este manager cultural, curator și teoretician, cu studii in științe politice (specializat în relativism moral și etică politică). A scris pentru diferite reviste și publicații naționale și internaționale. A fost, printre altele, curatorul Bucharest Biennale 1, cu tema “Identity Factories”, al expozițiilor “How Innocent Is That?”, “presently i have nothing to show and i’m showing it!” și "Common Nostalgia" la Pavilion, București. A publicat cartea “How innocent is that?” la Revolver Book, Berlin. Este co-editorul PAVILION – journal for politics and culture, co-directorul Bucharest Biennale (împreună cu Răzvan Ion) și președinte al board-ului organizațional al PAVILION și BUCHAREST BIENNALE. Este membru al board-ului de selecție apexart New York, pentru programele "Franchise" și "Unsolicited Proposal Program". Este managing director al CREATIVE EVOLUTION, agentie de PR specializată pe relatia corporate-artă. A ținut numeroase prelegeri și conferințe la diverse instituții, printre care apex, New York; Badisher Kunstverein, Karlshrue; Casa Encedida, Madrid; Universitatea de Arte, Cluj. În prezent lucrează la editarea volumului: “Relativism moral – două perspective”. Este doctorand în știinte politice la Universitatea Babeș-Bolyai. Este lector la Universitatea București și profesor asociat Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Locuiește și lucrează în București.
Felix Aftene
Iasi, Romania
Filomela Elena Bucur, Jana Gertler
Bucuresti, Romania
TES Gallery isi face debutul la NAG 2017 cu "Lumea lui Filooo si Vitraliile Doamnei Gertler" lansand catre public, invitatia Teatrului Evreiesc de Stat de a cunoaste si admira universul cromatic al operelor celor doua artiste. Povesti cu obiecte si personaje ce abunda in culoare si vibratie puse in valoare prin jocuri de lumini, umbre si proiectii digitale.
Florea Alexandru Daniel
, Romania
Ceainaria BERNSCHUTZ 1 / Florea Alexandru Daniel/ Mood Indigo
Florentina Voichi
Bucuresti, Romania
Florin Ciorîcă
, Romania
Gabriela Massaci
București, Romania
George Popa
Bucuresti, Romania
George Popa. Născut în România, București. Ilustrator, pictor și art director. Lucrarile mele combină compozițiile conceptuale și imaginile narative figurative cu un touch experimental pentru toate lucrările mele noi. Fiecare lucrare este o poveste completă. Absolvent UNITEH - Technological University of Design 1991-1996 Licentiat în arte plastice și arte decorative la Universitatea George Enescu, Iași, anul 2000. Fondator si curator al proiectului ARTHOL, Leonida 19. Expoziția personală “ONE” organizata la sediul IAA România. Expozitie de grup galeria Aiurart - Agenția de artă. Expozitie de grup galeria Aiurart - Anul Caragiale. Expozitie “Second Nature” in spatiul ARTHOL.
Gheorge Ciobanu
Bucuresti, Romania
Pictor nascut la 17 iulie 1932 in Mizil, jud.Prahova stabilit la Buzau din anul 1948 Istoric educational: 1948-1952 – Abs.al liceului “Tase Dumitrescu” din Mizil;Scoala Medie Metalurgica din Buzau; Instit. de Arte Plastice”Nicolae Grigorescu” Bucuresti,clasa prof.Bogdan Catul si Al. Ciucurencu Activitate: Dupa satisfacerea stagiului militar,functioneaza, doi ani ca pictor decorator la Casa Armatei Buzau(in prezent Cercul Militar) Din 1968 participa la toate expozitiile judetene si de grup ale Filialei U.A.P.R Buzau. In anul 1968 devine membru al U.A.P.R.-Filiala Buzau Expozitii personale: Galeriile de Arta “Ion Andreescu” Buzau(1970,1972,1974,1977,1979,1998); Galeriile “Amfora” Bucuresti(1975); Exp. de ceracolor,Biblioteca Romana din Roma,Torino,Milano-Italia(1975); Palais Pallfi,Viena-Austria(1975);Voronetiada,Suceava(1976); Orientari spre arta construita,Braila(1976); Rutgers the State University of New Jersey-SUA(1976,1977,1978); Biblioteca Romana din New York,Galery Lounge.Coleg of Holy Cross Worcester(SUA); “Galerie Werthuller”,Brugg,Elvetia(1980),”Albert Schweitzer Hauss”,Wien,Austria(1980); “25 ANI”, Albert Schwietzer Hauss,Wien,Austria(1981); Exp. de colaje-Galeria Eforie,Bucuresti(1983); Planetele-Galeria “Caminul Artei”,Bucuresti(1994); Olanda Painting Exhibition-ABN AMRO BANK,Midlleburg,Olanda(1997); Panetele-Sala Radio “Mihai Jora”-Bucuresti(1999); Galerie Geluk,Burg Hamstede, Olanda(1997); Metafore-Galeriile de Arta “Ion Andreescu” Buzau(2000); Exp. de pictura si obiecte de sticla-Muzeul Episcopiei al Domului din Viena(2005); Institutul Cultural din Viena(2005),Casa Pacii din Eggenburg,Austria(2005); Accente plastice,Biblioteca Judeteana “V.VOICULESCU”-Buzau(2006); Volute cosmice,Univ.”Al.I.Cuza” Iasi(2006),Gala VedeTeatru,Foaierul Teatrului “G.Ciprian” Buzau(2008)etc
Giulia Crețulescu
, Romania
Hans-Werner Schmidt
, Germany
Ilie Rusu
București, Romania
Studies: 1980 - The" Ion Andreescu" Fine Arts Institute, Cluj – Napoca, Romania Status: Since 1990 Member of The Union of Fine Arts from Bucharest, Romania 1990 - 2011 Lecturer at the National University of Art, Glass-Ceramic Department, Bucharest, Romania Exhibitional Activity: 1979 - 1985 Municipal Exhibitions of Expoziţii judeţene de arte decorative – Cluj – Napoca 1980 "Eren" Exhibition – Bucharest, Romania 1982 The Youth Biennial - Alba Iulia, Romania 1983 Design Triennial, Dalles Hall, Bucharest, Romania 1984 "Atelier 35" Exhibition - Alba Iulia, Romania Expoziţia Republicană de arte decorative, Sala Dalles – Bucureşti 1985 Expoziţie de porţelan – Muyeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca 1986 Quadrienala de Arte Decorative - Erfurt, Germania 1988 Trienala de Arte Decorative – Bucureşti 1989 Expoziţia Republicană de Arte Decorative – Bucureşti 1991 Expoziţia de design "Viaţa între lucruri si natură" - galeria Căminul artei Expoziţia internatională a Academiei Româno - Americane, "ARA", - Bucureşti Expoziţie de grup – Bucureşti 1996 Expoziţie de grup, Sala Parlamentului, - Bucureşti Expoziţie de Arte Decorative – Bucureşti 1999 Salonul Municipal, secţiunea "Arte si efemer" – Bucureşti 2000 Salonul Sticlei, Simeza, - Bucureşti Salonul de Artă Contemporană - 2000, Sala Parlamentului – Bucureşti 2001 Salonul Sticlei, Simeza - Bucureşti Expoziţie de grup "Şelari 13" - Bucureşti Expoziţie de gravură, sala "Podul", - Bucureşti 2002 Expoziţie de grup, Muzeul de Artă, - Braşov Salonul Sticlei, Orizont, - Bucureşti Salonul de Artă al Municipiului Bucureşti Expoziţie de grup "Aripi veneţiene", Centrul Cultural italian, - Bucureşti 2003 Expoziţie de grup, Casa Americii latine, - Bucureşti Salonul de Artă al Municipiului Bucureşti 2004 Expoziţie de desen şi gravură – Reşiţa 2006 Expoziţie de grup – Ceramică – Simeza 2007 Expoziţie de grup – Şelari 13 - Simeza Expoziţie de artă contemporană – Muzeul de artă contemporană Expoziţie de ceramică contemporană – Trecere pe trecere – Simeza 2008 Expoziţie, workshop – Castellon, Madrid - Spania Salonul de Iarnă 2008 – Apollo 2009 Salonul mic - Familia cuboid – Căminul artei Expoziţie de grup – Eforie Nord Bienala Şelari 13 – Sala Apollo – Bucureşti Salonul anual de artă plastică – Palatul Şuţu – Bucureşti 2010 Salonul Sticlei, Galeria Orizont – Bucureşti Salonul Mic Bucureşti, Galeria Căminul Artei - Bucureşti ,,Zoomania’’ – MNAC – Bucureşti Salonul Naţional de Artă Decorativă – Muzeul Naţional Cotroceni Salonul de iarnă – Muzeul Municipiului Bucureşti Salonul de iarnă – Galeria ,,Orizont’’ Seara atelierelor artiştilor plastici din Bucureşti 2011 Expoziţie de ceramică, Intitutul Francez, et.2, mediatecă 2011 Expoziţie de grup – Galeria EliteProfArt – Bucureşti 2011 Salonul Naţional de Ceramică „Costel Badea”– ediţia I, Mamaia 2011 Arte în Bucureşti – Galeria Simeza 2012 Mica Cera Mica – Galeria Galateea Cartea – obiect; operă deschisă – Biblioteca Naţională a României Salonul Mic – Galeria Orizont Salonul Naţional “C.BADEA” CONSTANŢA 2012 Salonul Național de Artă Decorativă 2012 – Muzeul Cotroceni Salonul sticlei – Galeria Orizont Arte în Bucureşti – ediţia-III, Galeria Simeza Salonul de iarnă – Salonul anual de artă plastică 2012-2013 Muzeul Municipiului Bucureşti 2013 Şelari 13 „Atunci şi acum” – Galeria Simeza Salonul artelor – Sala Brâncuşi – Palatul Parlamentului Salonul Mic Bucuresti – Galeria Caminul Artei Salonul Sticlei – editia 25 - Ordinul Arhitectilor din Romania Workshop Internaţional de Ceramică –Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Mogoşoaia Galateea Azi - Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Mogoşoaia Expozitia Ceramisti Romani –Cluj Napoca Desenul, o părere, o pasăre – Galeria Galateea „Abstract” Salonul de pictură – Galeria Orizont Expoziţie de artă ...de iarnă – Galeria Simeza Salonul de iarnă - Salonul anual de artă plastică, Muzeul Municipiului Bucureşti Salonul de Iarnă – Galeria Orizont SIMPOZIOANE 1983 Tabăra de pictură – Calica, Tulcea 1985 Simpozionul Naţional de Porţelan - Cluj 1986 Simpozionul Naţional de Faianţă - Sighişoara 2009 Tabără de pictură – Eforie Nord PREMII 1996 Premiul ,,Mac Constantinescu’’ 1999 Premiul Salonului de Artă Bucureşti - secţiunea "Artă şi efemer" 2001 Premiul pentru creaţie ceramică Bienala Internaţională " Artele Focului" Bucureşti BURSE DE STUDII ÎN STRĂINĂTATE 1993 Bursă de studii – Madrid, Valencia – Spania
Ilinca Damian
, Romania
Ioana Avram
, Romania
Teatrul ACT/ Ioana Avram/ ARTEFACT: SHTERGHAR
Ioana Marinescu
Bucuresti, Romania
Biografia artistică este punctul central al preocupărilor mele academice, în care cel mai important proiect a fost studierea vieții și operei lui Nicolae Comănescu precum și a modificărilor care se produc în contemporaneitate în formele de reprezentare biografică (lucrare de disertație, coordonator, prof. dr. Adrian Guță). Proiectul a continuat să se dezvolte prin curatorierea expoziției Ordeful, mezanplasul și harneala la Galeria H’art Appendix și prin editarea catalogului I can see no revolution (Editura Pandora M, București, 2016). În prezent urmez Școala Doctorală a Universității Naționale de Arte din București sub coordonarea prof. dr. Ruxandra Demetrescu și mi-am orientat cercetarea asupra biografiei cuplurilor de artiști. Sunt interesată de modul în care se articulează narațiunea artistei, a artistului precum și a cuplului din care cei doi fac parte. În anul universitar 2015-2016 am susținut seminarii în cadrul cursului Artă, tehnologie și design în Europa de Est (lector univ. dr. Irina Cărăbaș), pentru anul I, ciclul de master al Facultății de Istoria și Teoria Artei.
Ioana Niculescu Aron
Bucuresti, Romania
Ion BARBU
Petrila, Romania
Ion Barbu s-a născut în Petrila. Timp de 15 ani a lucrat în mină ca inginer topograf. Este unul dintre cei mai apreciați caricaturiști români, și nu numai: înființează reviste și edituri, organizează festivaluri, descoperă tineri talentați și inspiră alți artiști. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, președinte al Fundației Culturale „Condiția Română” din Petroșani, organizator al Salonului de Toamnă al Umorului (Petroșani), al Festivalului „Om rău” și al Festivalului de Teatru Subteran (Petrila). În prezent, este caricaturist editorialist la „Cațavencii”, „Dilema Veche”, „Observator Cultural”, „Suplimentul de Cultură”. Ion Barbu a fost grafician și înainte, și după comunism și este unul dintre cei mai duri critici ai acestui regim politic; a participat la peste 400 de expoziții naționale și internaționale, a câștigat peste 50 de premii, semnează ca autor și coautor peste 30 de cărți.
Ion Bitzan
Bucuresti, Romania
Ion Bitzan este cunoscut ca pictor ,grafician, gravor, designer,decorator. A stralucit in toate domeniile artei plastice. A desfasurat o impresionanta activitate didactica ,ajungand profesor si decan al Facultatii de Arte Decorative . A fost visiting Professor al Academiilor de Arta din New York, Washington, San Francisco, Philadelphia.
Iosif Király
Bucuresti, Romania
Irina Abaza
Bucuresti, Romania
Irina Florescu
, Romania
Teatrul BULANDRA_ Gradina Icoanei/ Irina Florescu/Imponderabilitate
Irina Petreanu
București, Romania
Irina Tulbure
, Romania
Irlo
Bucuresti, Romania
IRLO (n. 1985) este deja arhicunoscut în lumea grafitti-ului românesc și internațional. Personajele sale ficționale au împânzit zeci de ziduri din Bucureşti, Timişoara, Cluj, Arad, Deva, Sibiu, Brașov, Ploiești, Bistrița, Constanța, New York şi Berlin. A pictat live pe pereţii de la Street Delivery, pe rampele de la Skate Park Herăstrău, în Parcarea Ciclop - Episodul 3 (2013), Summer Well, Ironiak BBQ, StudentFESST Timișoara, Train Delivery – București 2013, Rahova Delivery – București. A expus în Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Național Brukenthal din Sibiu (2008, 2009), în Galeria ICR din New York (2009), în Vatra Collective – București (2012) și la Atelier 030202 București (2013).
Istvan Betuker
, Romania
Iulia Guran
, Romania
Iuliana Gherghescu
Bucuresti, Romania
Iustin Matei
Bucuresti, Romania
Tara mea.
Laura Popa‑Florea
, Romania
Laurențiu Năstasă
București, Romania
Lazarescu Stefan Daniel
Bucuresti, Romania
storic educational: Studii private de desen si modelaj cu Simona Tanasescu, Bucuresti Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universitatii de Vest, Timisoara, Sectia sculptura, prof. Bela Szakatas’ Fontariile “Prince Monyo” – Palm Beach, Florida, SUA Expozitii personale 1998 – International Film Festival „Telefilm” Timisoara 2005 – Galeria „Grigore Mora” Bucuresti 2006 „Compozitii” Buzau „Kogaion” Carturesti, Bucuresti 2011 – „13 inchipuiri” „Atelier Horatiu” Bucuresti 2011 – „Retrospectiva” Buzau Expozitii colective 1997 – „Muzeul Banatului” 1998 – Festivalul de sculptura Hunedoara 1999 Centrul Cultural Roman, Budapesta 2000 – Salonul Anual, ed 5/6 Helios, Timisoara 2005 Teatrul National Galeria Artis, Bucuresti 2006 – Saloanele Moldovei Bacau – Chisinau 2007 – Galeria Delta Arad/ Ateneul Roman/ Muzeul National „George Enescu” 2008 „Sculptura azi” – Galeria „Delta” Arad 2010 – Saloanele Moldovei, Bacau-Chisinau 2011 – Proiect Sulina 5 – Muzeul National al Satului – sala Dimitrie Gusti, Bucuresti 2012 – Bienala „Ion Andreescu” Buzau PREMII: 2008 – Premiul pentru cultura, culte si patrimoniu national “Ion Andreescu” Buzau 2001 – Bursa guvernamentala “Prince Monyo Mihailescu Herescu” Palm Beach, Florida, SUA 1998 – Premiul al III lea, Festivalul de Sculptura, Hunedoara
Liviu Acasandrei
Bucuresti, Romania
Studii Masterand, secţia Grafică, la Universitatea de Arte şi Design, Cluj-Napoca, Promoția 2015 Licențiat, secţia Grafică, la Universitatea de Arte şi Design, Cluj-Napoca, Promoția 2013 Absolvent la Colegiul Naţional de artă” Octav Băncilă”, secția Grafică, Iaşi, 2002-2010 PREMII: · 24 Mai-4 iunie 2017, Nominalizat la Expozitia de grup sectia Grafica la SALONUL MIC BUCUREŞTI (SMB11 mixed media) Ediţia a XI-a, 2017 “CAP” • Premiul Special la concursul de creaţie „Hello Natasha!” Bar The Soviet, Cluj-Napoca, Decembrie 2014 • Premiul Rembrandt Art Centre în cadrul Competiţiei Expo Maraton 2014, Cluj-Napoca • Diplomă de excelentă la Expoziția Concursului Internațional de Creație Vizuală” Eminesciană” 2012 ediția a II-a, Iaşi • Diplomă de onoare la Expoziţia Festivalului Internaţional A.R.T.E 2012, ediţia a II-a, Iaşi • Premiul III la secţia Grafică, faza naţională a Olimpiadei de Arte Vizuale, Piatra Neamţ 2010 • Menţiune, secţiunea Arte vizuale, la Concursul Naţional de Creaţie” Vasile Alecsandri” ediţia a IV-a, 2009-2010, Bacau • Premiul III, secţiunea Arte vizuale – Desen (Grafică), la Concursul Naţional de Creaţie” Vasile Alecsandri” ediţia a III-a 2008, Bacau • Menţiune la secţia Grafică, faza judeţeană Iaşi, la Olimpiada de arte vizuale, arhitectură şi design, 19 aprilie 2008 • Premiul I, la Concursul Naţional de Artă Plastică Datini de Crăciun, Decembrie 2008 • Premiul I secţia Pictură, de la Palatul copiilor-Iaşi 2004 • Premiul I, la Expoziţia Naţională de Artă plastică şi fotografică, de la Palatul copiilor Iaşi 28 Iunie 2003 • Premiul I, la Expoziţia Judeţeană de Artă plastică şi fotografică, secţia Pictură, de la Palatul copiilor, 1 Iunie 2003 • Premiul III, cu ocazia Zilei mondiale fără tutun, 31 Mai 2002 ACTIVITATE ARTISTICĂ: REZIDENTA ARTISTICA · Rezident in cadrul Scolii de Vara de la Hundorf(Viisoara) pentru 2 saptamani, August 2017 LICITATIE • Selectat cu 2 lucrări de grafică prin licitație si vandute la suma de 130 euro lucrarea, Polonia, StudentArtWorks ediția a IV-a, 2016 • Participare la Licitaţia de tablouri în scop caritabil, organizat de Simina Tulai şi Asociaţia Little People, locaţia Chios-Parcul central, Cluj-Napoca, 2015 EXPOZITII PERSONALE • 24-27 Mai 2017, Expozitie personala de caricaturi la Teatrul Elisabeta, Sala Oglinzilor, Bucuresti • 18-20 Mai 2017, Expozitie personala de Grafica in cadrul evenimentului StudentFest Timisoara • 29 Mai 2014, Expoziţie personală de grafică intitulata “Deformation of the human body” la galeria Casa Matei în cadrul concursului Expo Maraton 2014, Cluj-Napoca • 7 Martie 2013, Expoziţie personală de grafică la Galeria Şoimii Patriei, Insomnia Cafe, Cluj-Napoca • 23 Martie 2009, Expoziţie personală de grafică intitulata “Vis” la Ateneul Tătăraşi din Iaşi
Liviu Bulea
, Romania
Liviu Mihai
, Romania
Luba Tudor Alexandru
București, Romania
Educaţie şi formare 2013 - 2015 Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice, Departamentul de Grafică, Masterat 2010 - 2013 Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice, Departamentul de Sculptură, Licenţă 2009 - 2010 Universitatea Bucureşti, Facultatea Spiru Haret, Secţia Arhitectură 2005 - 2009 Liceul Ioan Cantacuzino, Profil real, Liceul Tehnic „Traian”, profil uman, intensiv engleză Expoziții de grup 2015 Expoziție de grafică, Galeria Simeza, București 2015 Expoziție de grafică, Muzeul Hărților, București 2013 Expoziție de sculptură, Sala Brâncuși, București 2013 Tetra Pak, proiect de grup, artă în spațiu public, prof.coord.lect.univ. dr Anca Boeriu, asistent univ.dr. Ioana Ciocan,Gara de Nord, București 2012 Expoziție de sculptură ,,Usefully Glossy”, prof.coord.Reka Dup, Iqonique Class Studio, București Limbi străine cunoscute Engleză, Franceză, Italiană Nivel de cunoaştere Limba engleză Limba franceză Limba italiană fluent începător începator Competenţe şi aptitudini artistice digitale Prelucrare imagine (Photoshop, Illustrator, Indesign), editare audio ( prog. Fruity Loops), editare video ( prog. Premiere, After Effects)
Maftei Gheorghe
x, Romania
x
Magda Pelmuș
, Romania
Magda Pelmus (aka Maria- Magdalena), artist vizual si performer, n. 1974, Constanta, Romania, absolventa in 1999 a Universitatii de Arta “N.Grigorescu” Bucuresti, sectia pictura, devine in 2006 co-fondator la Loading Open LAB- artist run space, Bucuresti. Primeste bursa U.A.P pentru tineri artisti in anul 2000. Traieste si activeaza in Bucuresti . Dintre cele mai recente expozitii personale se remarca: In 2017 Mecanica Post Apocalipsei ,Galeria Kulturama , Bucuresti, RO; in 2016 WAS Bienale/ Nothing to Communicate, one night event,Loading Open LAB/ Bucuresti (Ro)& online/Austria; in 2015 Love Frames. Samples of Memory , Galeria Galateca , Bucuresti,Ro/ eveniment inclus in Noaptea Muzeelor; Glocal History 6 , performance live de Noaptea Muzeelor , Muzeul de Arta Brasov, Ro; in 2014 Muzeul neintentionat/ Eroic.Accident.Istoric.Angst., Galeria Galateca, eveniment paralel Bucharest Biennale 6 ; Bucuresti, Ro; in 2013 Made in , Galeria Atelier 030202, Bucuresti, Ro; in 2010 Glocal History , live web cam performance de Noaptea Muzeelor, Loading Open LAB, Bucuresti & Muzeul de Arta Brasov, RO Bienale si expozitii de grup: In 2017 Art Safari , Galeriile Kretulescu, Bucuresti, RO ; CAF 1 / Contemporay Art Fair 1 , Materia Repozitorium , Bucuresti , RO; In 2016 Nag retrospect / Memory leaks , Arcub Bucuresti, RO; European cuteness art, Institutul Cultural Italian, Bucuresti,Ro si Sofia Arsenal Contemporary Art Museum (MAC), BG; The Room 2 –There will be light, eveniment NAG ,Seabam Arthub , Bucuresti, RO; in 2015 EBienale III / Nostalgia, Victoria Art Center, Bucuresti,Ro; Art Safari, CICLOP, Bucuresti, Ro; in 2014 Snapshot Romania ,Contemporary Artists from Romania , Treviso, Italia; in 2009 Reink B.A.L.K.A.N. art, video, Skopje, Macedonia; Idila, galeria Atelier 030202;Bucuresti, RO; in 2012 We are the 00’s Made in Ro ,actiune interactiva de Noaptea Muzeelor, Muzeul de Arta Brasov, RO;Playground , video, eveniment NAG, Galeria Studio Arte, Bucuresti, Ro;in 2011 TACHES / TACHES , Saint Lo , Normandia, Franta ;Fur & Skin ,Galeria ArtYourself, Bucuresti,Ro; in 2008 a III-a Bienala Internationala de Arta Contemporana Bucuresti BB3 – Being Here. Mapping the Contemporary / Safe Mapping AKA They are Watching ! , eveniment Loading Open LAB, proiectii video transmise live din Canada si Romania pe ferestrele stradale; a II-a Bienala de print Now Art Now Future. Present Time , “We are THE 00’s MADE IN RO”-Instalatie foto-video, Lituania; a IX-a Bienala Internationala de miniatura / “Panoramic XXL” ,Galeria Moderna a Centrului Cultural, Gornji Milanovac, Serbia Lucrarile sale se afla in colectii private si de stat din tara si strainatate : Muzeul National de Arta Contemporana,Bucuresti, RO;colectia Luciano Benetton, Italia;Banca Europeana de Investitii, Luxemburg; Muzeul de Arta, Dobrich, Bulgaria; Galeria Calina, Timisoara, RO; Carrefour des Arts, Normandia, Franta; colectia Veronica Kirchner, Germania; colectia H. Simu , Romania ;Canada;Coreea
Magu
, Romania
Maia Stefana Oprea
, Romania
Maia Teszler
Bucharest, Romania
Human Rights Educator at Tikvah Oradea
Mara Patriche
Bucuresti, Romania
Marcel Bunea
Bucuresti, Romania
Marcel Bunea este un artist vizual cu 25 de expoziții personale în țară și străinătate, absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, București. Din Cisnadie, in prezent este Prof.univ.dr.la Universitatea Națională de Arte, București, Director al Departamentului Pictură. Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. .
Maria Cioată
Bucuresti, Romania
Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, a studiat la Universitatea Naţională de Arte, Secţia Ceramică-Sticlă, Bucureşti, a avut numeroase expoziţii în ţară şi străinătate, atât solo, cât şi de grup, remarcându-se prin originalitatea şi puterea mesajului său.
Marian Gheorghe
, Romania
Marian Zidaru
, Romania
Mariea Petcu
Bucuresti, Romania
Teatrul NOTTARA /Mariea Petcu/ În mișcare
Marilena Murariu
, Romania
Artist vizual
Marina Aristotel
bucuresti, Romania
Mariuca Stanciu
București, Romania
Matei Bejenaru
, Romania
Matei Câlția
, Romania
Mazerschi Sergiu Georgian
Bucuresti, Romania
Meea von Streck
Bucuresti, Romania
Melissa Antonescu
Bucuresti, Romania
Michael Rotenberg
, Romania
Mihaela Dedeoglu
Bucuresti, Romania
Mihaela Munteanu
Bucuresti, Romania
Mihai BARBU
Bucuresti, Romania
Mihai Barbu este jurnalist și fotoreporter. În 2009 a plecat spre Mongolia pe motocicletă, cu ajutorul unei campanii prin care oamenii putea dona și câștiga în schimb 500 de km parcurși de Mihai. Asta înseamnă că întâmplările petrecute pe distanța aceea și fotografiile făcute ajungeau la persoana care dona. Așa s-a născut blogul epistolar mongolia.ro și, mai târziu, cartea „Vând kilometrii”. A fost unul din subiecții emisiunii Discovery „Descoperă eroul din tine!”, și a primit titlul de Cel mai bun blog de fotografie la Roblogfest, 2010. A lucrat la Evenimentul zilei, România liberă și Reuters, a colaborat cu agențiile de presă European Pressphoto Agency (EPA) şi Associated Press (AP). Din 2012 și-a deschis studioul de fotografie Photoliu (alături de Bogdan Baraghin. În 2015 a plecat într-o nouă excursie, plănuind să viziteze 41 de țări, de data aceasta cu familia.
Mihai Rotaru
Timisoara, Romania
Mihai Zgondoiu
Bucuresti, Romania
Mihai Zgondoiu s-a născut în 1982 în România. Este artist vizual și coordonator al Galeriei Atelier 030202 – spaţiu de artă contemporană din București și co-curator al galeriei geamMAT a Muzeului de Artă din Timișoara. În 2004 a absolvit cursurile Facultății de Arte şi Design din Timișoara, secția grafică, în prezent fiind asistent univ. drd. la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti. Extrem de creativ, Mihai Zgondoiu oscilează cu lejeritate între experimental și tradițional, arta sa abordând o arie largă de genuri și tehnici artistice de la desen, colaj și gravură la new media, video-instalații, performance și artă urbană. Cele mai recente expozitii/proiecte personale sunt: DADA Brancusi / Galeria Galateca – București (2016), The Artist’s Golden Hand / Galeria FivePlus – Viena (2014) & Galeria Aiurart – București (2013), BreakBody / Muzeul de Artă din Timișoara (2012), Lenin’s Sleep / Piața Presei – Bucureşti (2011), The Red Line / Centrul Național al Dansului din Bucureşti (2011), The Red Carpet / Curtea Muzeului Schlooss – Linz, Austria (2011), Freedom as Visual Pattern / Galeria Hampden - Incubator Art Space, Amherst, Massachusetts USA (2010), Me Matrix / Galeria Calina – Timișoara (2009), Me / Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Național Brukenthal – Sibiu (2008). A mai participat în proiectele vizuale de grup: Transformation – Muzeul Beelden Aan Zee, Haga 2014, BB6 (Bucharest International Biennial for Contemporary Art #6) 2014, IEEB4 (International Experimental Engraving Biennial – Mogoșoaia 2010), Now Art Now Future (The International Biennial of print – Vilnius 2008), lucrările sale aflându-se în colecții particulare și de stat: Colecția de Artă „Luciano Benetton” (IT), Fundaţia „DFEWA” Stuttgart (DE), Colecția de Artă Herczeg (RO), Colecția Alain Servais (BE), Colecția de Artă Năsui (RO), Muzeul de Artă Vizuală, Galați (RO), Muzeul Florean de Artă Contemporană-Baia-Mare (RO), Muzeul Naţional de Artă-Satu Mare (RO).
Mike Nelson
Londra, United Kingdom
Mircea Moroianu
Bucuresti, Romania
Mircea Roman
, Romania
Mirela Vlad
Bucuresti, Romania
Miron Schmückle
, Germany
Miruna Ghiță
, Romania
Mónika Pădureţ
Bucureşti, Romania
Naiana Vatavu
Bucuresti, Romania
Nela Diaconescu
, Romania
NERV
București, Romania
NERV este unul din puținele branduri pur românești de streetwear. Și când spunem ”pur românești”, ne referim la faptul că totul se naște aici. De la concept, la designul grafic, croieli și materiale. Încă din 2014, de când am pornit la drum cu acest proiect, ne-am dorit să ne implicăm cât mai mult în tot ceea ce înseamnă cultura și arta urbană în România și promovarea ei. NERV nu a fost gândit doar ca un brand de haine ci și ca un canal de promovare și propagare a artei. Tocmai din acest motiv, ne-am implicat mereu atât în organizarea evenimentelor urbane cât și în susținerea lor prin promovare și participare. Am încercat să oferim suport oamenilor talentați din diferite domenii (fie muzică, sport sau arte vizuale) pentru că, noi credem cu tărie că talentul nu trebuie să rămână underground, chiar dacă pentru moment unele forme de artă sunt. Așa s-a născut și proiectul StickerAttack! Credem că stickerele sunt o nouă formă de artă, una care trebuie promovată mai departe de mediul underground! Și pentru că orice formă de artă are nevoie de un mediul de desfășurare, am decis să creăm o galerie alternativă. Am rugat mai mulți artiști să ne trimită lucrările lor, le-am aranjat în tablouri non conformiste și le-am expus într-un mediu super fresh! Vrem să continuăm promovarea lor cât mai mult timp de acum încolo. Așa că join in!
Nicolae Moldovan & Gloria Grati
Bucureşti, Romania
Nicu Duță (KITRA)
, Romania
Nicu Ilfoveanu
, Romania
Nona Șerbănescu
București, Romania
oana visoiu
Bucuresti, Romania
Galerist Renaissance Art Gallery- Galerie de Arta Contemporana
Octavian Neculai
, Romania
Arhitect din 1966, absolvent al Institutului de Arhitectură "ION MINCU" Bucureşti. Profesor Invitat la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism " ION MINCU" Bucureşti. Scenograf şi Consultant de Arhitectură la TEATRUL "LUCIA STURDZA BULANDRA "Bucureşti. A lucrat alături de Liviu Ciulei, Dan Jitianu, Andrei Şerban, Alexandru Darie, Mihai Mănuţiu sau Alexandru Dabija. Deputy General Manager la Opera Naţională din Bucureşti. A proiectat renovarea sălii şi scenei Teatrului Bulandra - sala Liviu Ciulei (fosta Izvor) şi modernizarea sălii Icoanei a Teatrului Bulandra; a proiectat şi realizat modernizarea sălilor Teatrului de Comedie, fosta sală a Teatrului Ion Creangă ( înainte de consolidare), sala şi foayerul Teatrului Ţăndărică (sala Lahovary) - cu experimentul de a avea un singur spaţiu foyer - sala de spectacol, cu rezolvări speciale de acustică
octavian rusu
, Romania
Oltin Dogaru
Bucuresti , Romania
Fotograf
Ovidiu Morar
Bucuresti, Romania
Ovidiu Toader
, Romania
Patricia Teodorescu
, Romania
Paul Arne Wagner
, Romania
Petru Lucaci
, Romania
Absolvent cu diplomă de merit al Institutului de Arte Plastice “N. Grigorescu” Bucureşti, secţia Pictură, 1982. Doctorat in Arte Vizuale 2006. Conf. univ.dr.la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Departamentul Pictură; Preşedinte Filiala Pictură Bucureşti a Uniunii Artiştilor Plastici din România 2004-2007; Vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România în perioada 2007-2009; Preşedinte interimar al Uniunii Artiştilor Plastici din România în perioada 2010-2012; Din anul 2012 este Preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Preşedinte în exerciţiu la Alianţa Naţională a Uniunilor de Creatori în perioada 2011-2012; Director al revistei Arta. Director laVictoria Art Center for Contemporary Cultural Production, Bucureşti. Genuri artistice practicate: pictură, grafică, fotografie, obiect/instalaţie, happening şi noile media. Expoziţii: 40 expoziţii personale şi peste 250 expoziţii de grup şi colective în ţară şi străinătate (vezi website). Facultatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu București /Petru Lucaci/ Depozit
Pisica Pătrată
București, Romania
Alexandru Ciubotariu aka Pisica Pătrată este unul dintre cei mai apreciați ilustratori și muraliști din România, dar și fondatorul Muzeului Benzii Desenate. Lucrează constant, desenează pisici pătrate și acceptă tot felul de provocări. Lucrările sale street-art semnalează locuri uitate și inspiră dialog.
Puiu Lăţea
, Romania
Radu Igaszag
Bucuresti, Romania
THE INSTITUTE – THE CAFÉ/ Radu Igaszag/ Triptic
Radu Manelici
, Romania
Radu Pandele
Bucuresti, Romania
Raluca Anghel
, Romania
Raluca Băjenaru
Bucuresti, Romania
Raluca Demetrescu
Bucuresti, Romania
Teatrul BULANDRA _Izvor/ Raluca Demetrescu/ Cityscape
Raluca Ilaria Demetrescu
București, Romania
http://raluca.demetrescu.free.fr/
Raluca Preda
Bucuresti, Romania
Rares Manolache
Bucuresti, Romania
Rareș este un tânăr artist care se definește pe sine un călător în timp și spațiu - „Totul a plecat de la un aparat pe film vechi și prăfuit (un Zorki 4K) găsit în casa bunicii acum 4 ani. De atunci, în fiecare zi, capturez instantanee din viața cotidiană. Pot spune că în loc să țin un jurnal scris (cum face majoritatea lumii), eu am un jurnal vizual pe Instagram. Un jurnal care adăpostește câte o părticică din sufletul și viața oamenilor din jurul meu, o înșiruire a unor prezenturi paralele. Uitându-mă în retrospectivă, colecția mea de instantanee nu este decât o tranziție de la atunci la acum, de la acolo la aici, de la un prezent la un altul”
Razvan Ion
Bucuresti - sector 1, Romania
Răzvan Ion este artist, curator și teoretician. A expus în cadrul Bucharest Biennale, Poznan Biennial, SKC Gallery- Belgrade, National Museum of Art - Cluj, ICA - Bucharest, NY Experimental Festival, InterFACES - Bangkok, Centro Cultural del Matadero - Huesca, International Photo Ljubljana, CCA Ekaterinburg, National Museum of Art - Timișoara, ICA Budapest, New Langton - San Francisco etc. A fost profesor asociat la University of California, Berkeley; Lisbon University; Central University of New York; University of London; Sofia University; University of Kiev; etc. A ținut conferințe și prelegeri în cadrul a diferite instituții de artă precum Witte de With, Rotterdam; Kunsthalle Vienna; Art in General, New York; Calouste Gulbenkian, Lisbon; Casa Encedida, Madrid etc. A publicat în diverse cărți și reviste. Prima carte de artist i-a fost publicată în anul 2004. A editat mai multe reviste și cărți cea mai recentă fiind“Architectural Economy of a Biennial”. Este profesor la Universitatea din București unde predă studii curatoriale și gândire critică. Recent a fost numit curator al Bucharest Biennale 8, alături de Beral Madra.
Razvan Radu
București, Romania
Reka Csapo Dup
, Romania
Robert Casmirovici
, Romania
Robert Koteles
Bucuresti, Romania
Robert Koteles (n. 1975, Salonta) a absolvit Facultatea de Arte Vizuale din Timișoara, în 1998, la clasa lui Constantin Flondor. Încă din ultimul an de studenție, Robert Koteles dechide un dialog între desen și pictura în ulei care va deveni o componentă de bază în procesul artistic al lui Robert. Început acum 29 de ani, sub forma unui desen experimental în tuș, lung de 7 metri, cu titlul „Clipa”, în prezent, seria de picturi în ulei ”[mater]” aduce dialogul dintre linie și pastă la un nou nivel.
Rolland Twotimes
, Romania
Romina Banu
Bucuresti, Romania
Roxana Gamart
București, Romania
Roxana Tănase
, Romania
Samir Vancica
București, Romania
Save or Cancel
București, Romania
Din 2008, Save or Cancel este un mediu de comunicare și propagare a artelor și culturii, promovând și facilitând rolul acestora în societatea contemporană. Programele multidisciplinare auto-inițiate de Save or Cancel au ca scop identificarea oportunităților sustenabile și adaptabile de (re)valorizare a existentului prin proiecte culturale, editoriale, de arhitectură, sau design. Sumarul activităților: - Teatrul de vara CAPITOL 2008 și MMIX (2009) - reactivare temporară auto-generată - Cinema / Teatrul de vară CAPITOL - 2016, proiect cultural produs împreună cu ArCub, în cadrul candidaturii București 2021 orașul_in-vizibil, continuat în 2017-2018 ca program multianual - Parcul Natural Văcărești / Anuala de Arhitectură București 2016, premiul secțiunii "Viziuni și cercetare prin arhitectură" - feeder.ro (2014-prezent) - "agenția de știri a națiunii alternative" și proiectele editoriale feeder insider web & print, feeder sound - Un-hidden Bucharest - o călătorie ghidată prin arta din spațiul public, alături de noi intervenții artistice.
scutaru cristian
Bucuresti, Romania
Scutaru Cristian, născut pe 22 mai 1982 în Galati , România, este absolvent al Facultatiii de arta George Enescu, secţia pictură murala, clasa profesorului Jeno Bartos. În 2012 infiinteaza atelierul de pictura Atelier Cristian Scutaru un loc inde adulti si copii au ocazia de a descoperi tainele picturii. În prezent, este profesor la atelier, designer si pictor muralist. Artistul este preocupat de-a lungul timpului de relaţia pe care societatea contemporană o are cu religia si perceptia prezentei divine in relatiile interumane.Peisajul contemporan este colorat si diversificat fara spiritualiatatea si preocuparile de alatadata. Lucrările lui Cristian vorbesc cu privitorul, îl provoacă atât mental, cât şi vizual prin reprezentare si colajele de materialitati. Tehnicile pe care le experimenteaza artistul sunt foarte diferite de la un proiect la altul."Pictura trebuie sa fie abordata in toate formele sale fara o abtinere sau restrictie in reprezentare" spune artistul. Pictura murala de mari dimensiuni confera artistului posibilitatea de a expune lucrari in diverse spatii publice sau private.
Sebastian Apostol
Bucuresti, Romania
Arhitect // Artist Vizual
Șerban Savu
Sighisoara, Romania
Sergiu Chihaia
Bucuresti, Romania
Sergiu Chihaia (n. 1982), absolvent al Universității Naționale de Arte București, este în prezent cadru didactic titular la departamentul Modă, în cadrul aceleiași instituții. Trăiește și lucrează în București. Participă cu lucrările sale la expoziții naționale și internaționale (București, Constanța, Londra și Veneția). Are lucrări în colecții particulare din Anglia, Italia și România. În 2014 câștigă premiul UAP pentru Arte Decorative - Textile în cadrul proiectului Arte în București, ediția a V- a. Este sculptor, textilist și designer iar in focul creatiei, le îmbina pe toate, devenind scenograf. Astfel artistul reface istoria lumii ca o scenă, un spațiu de expunere pentru dramele, fericirile și izbânzile omului.
Silviu Pădurariu, UnrestBucharest.com
Bucuresti, Romania
Simion Buia jr.
Bucuresti - sector 1, Romania
Simona Dimache
Bucuresti, Romania
Simona Vilău
Bucuresti, Romania
Sofia Ovejan
Bucuresti, Romania
Ancara,1997-pictura Luxemburg,1998-foaierul teatrului National-pictura pe sticla Paris-Salon des Artistes Independants reprezinta Romania-pictura pe lemn. Chateau D'Auvers, Franta- Who's who Art International -2009-pictura pe lemn Paris- Salon des Artistes Independants-Grand Palais-2013-pictura pe lemn Gourin,France - Fire,Water,Earth-International mail-art on paper exhibition-2014 Sozopol, Bulgaria- reprezinta Ambasada Romaniei in cadrul festivalului Soleil-Muzeul de Istorie si Arheologie-2015 Sozopol, Bulgaria- reprezinta ambasada Romaniei in cadrul taberei de creatie Soleil-2016 Szeget, Ungaria- expozitie de grup la Muzeul National de Arta-2017 Csongrad, Ungaria- expozitie de grup la Muzeul de Arta-2017
Sofian Monumene
București, Romania
Sorina Vazelina
, Romania
Ștefan Georgescu
Bucuresti, Romania
Ştefan Radu Creţu
Sibiu, Romania
Nascut in Campina Lucreaza si locuieste in Sibiu, Romania. 2006 Licentiat la Universitatea de Arte Vizuale si Design. Cluj Napoca, sectia ceramica 2005 Bursa Socrates Erasmus, Academia de Arte plastice Wroclaw, Poland 2008 Absolvent master la Universitatea Nationala de Arta Bucuresti, sectia sculptura 2013-2016 Doctorand la Universitatea Nationala de Arta, Bucuresti Intre expozitiile sale recente mentionam 2015/“Epoca de piatra a tehnologiei emotionale”, Calina Gallery, Timisoara (personala); 2014/“Transformation”, Muzeul Beelden aan Zee“, Haga, Olanda (grup); 2014/“Sensus Propero”, 418 Contemporary Art Gallery, Bucuresti (personala); 2012,2013,2014/“Workshop at the Danube IV, V, VI”, 418 Contemporary Art Gallery, Bucuresti {grup); 2013/“The art of living“, Pop-up Art Gallery, Bucuresti (grup); 2013/ “Oestridae Dominant”, Proiect 1990, Piata Presei Libere, Bucuresti (personala); 2013/“Disambiguation”, Palatele Brancovenesti, Galeria Cuhnia, Bucuresti (personala); 2012/“Paratarrasius hibridus”, 418 Gallery, Bucuresti (personala). “Ideea de locomotie si miscare este o importanta sursa de inspiratie pe care am ales sa o explorez ca o in variate aspecte. In primul rand studiez mijloacele naturale de locomotie, care implica miscarea in toata diversitatea ei - terestra, acvatica, aeriana, si in acelasi timp desfasor o analiza comparata cu mijloace artificiale de locomotie. Dupa multe incercari de a imi motiva cercetarile prin proiecte si realizari personale, am inceput sa folosesc miscarea in variate proportii, legata de sursa de inspiratie natural-artificiala. Am ajuns la niste sinteze pe care le exprim atat in forme bi cat si tri- dimensionale. Pentru a spori valoarea obiectivului, minimizarea si abstractizarea sunt de asemeni importante. Aceste studii aduc in prim plan relatia dintre forme organice fragmentate si artificialitatea, care sunt ambele abordate intr-o maniera contemporana avand in vedere subiectul si aspecte tehnologice implicate. Cateodata imaginea finala poate purta un caracter ironic ce tinteste limitarile tehnologice care sunt intr- o stare nula de gravitatie, inaintea fenomenului gravitational. Aici este zona in care intervin, minimizand cateva solutii de exploatare a relatie masa-inertie, si anuland forta gravitationala prin solutii legate de zbor sau levitatie. Toate aceste aspecte reprezinta o metafora prin care inteleg sa aduc in prim plan ideea de fragilitatae umana in evolutia sa fizica si cognitiva.”
Ştefan Ungureanu
Bucuresti, Romania
studioBASAR
, Romania
Tara von Neudorf
, Romania
Teodor Duna
, Romania
Teodora Gavrilă
, Romania
Theodor Grigoras
Bucuresti, Romania
Născut pe 15 ianuarie 1993 în orașul Bacău, a absolvit în 2017 ciclul masteral la Universitatea Natională de Arte din București , în cadrul Departamentului Arte Grafice. Îi place să lucreze cu o paletă variată de medii artistice, acesta a experimentantat cu entuziasm desenul, pictura și colajul pe hârtie, pe pânză pe pereți sau pe alte suporturi mai nonconvenționale; a experimentat în spațiul tridimensional cu sculpturi din silicon, cărbuni sârmă și ipsos; în mediul digital a realizat scurte animații, gif-uri sau cărți, îmbinând fotografia , desenul și procesarea digitală a imaginii. Se mândrește cu trei expoziții personale și cu obținerea premiului Universitătii de Artă din București pentru cea mai bună licentă în cadrul Departamentului Grafică al generației 2015. A obținut două burse Erasmus prin intermediul cărora a studiat un semestru universitar în Praga (2015) și un alt semestru în Valencia (2016), a primit Bursa Tinere Talente a Fundației Principesa Margaretă a României în 2013, 2014 și 2017. Tematica principală din ultimii doi ani ale lucrărilor lui Theodor este cosmogonia; prin procesul artistic încearcă să reconstituie trasee imaginare ale genezei Universului. Fie că pretextul compozițional este portretul, peisajul macrocosmic sau microcosmic, sau că este vorba despre o compoziție abstractă, fără nici un fel de intenție figurativă, lucrările sale dețin o estetică personală, care le leagă și în care se poate obserava o preocupare pentru natură enigmatică a existenței.
Traian Boldea
Bucuresti, Romania
Tudor Balasa
, Romania
Uca Băloiu
București, Romania
Raluca Băloiu este curator și istoric de artă, trăieşte şi activează în Bucureşti. A absolvit cursurile Facultății de Istoria şi Teoria Artei, Universitatea de Arte București (licența 2007, masteratul 2009). A curatoriat expoziții la galeriile AnnArt, Galateea, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului: Habitat cu semne, Forme empatice, Dreadful thread-full, Călătoria 60, (Time #0.4) The Poem, Corpul dislocat, Dialog portretistic, Introspecţii, Stivuire, Eflorescenţe, NE-finisat, Between ceramics and technology, Identităţi informale etc. Raluca Băloiu a contribuit cu studii despre activitatea Eugeniei Pop pentru proiectul Modular Histories prezentat de galeria Plan B, Berlin la Art Basel, Elveţia 2016, sectorul Art Feature. Proiectul a fost inclus într-un program curatorial gestionat de Mihai Pop, în care au fost incluse lucrările artiştilor Eugenia Pop, Mircea Cantor şi Mihai Olos. Raluca Băloiu a contribuit cu texte critice pentru enciclopedia on-line „Un secol de sculptură românească” şi pentru catalogul „Metarealia: un discurs metavizual/ 2META (vol 2, 20 de ani de activitate a grupului 2META” (Maria Manolescu şi Romelo Pervolovici). Raluca publică în prezent articole de specialitate în revista Arta, de-a lungul timpului a semnat cronică de expoziţie şi recenzie de carte pentru publicaţii precum Ziarul de Duminică (Suplimentul cultural al Ziarului Financiar), Observatorul Cultural, Revista Cultura, Revista Forma, Time Out, Mixul de Cultură etc. A fost invitata mai multor ediţii ale emisiunii Arte frumoase, Radio România Cultural, realizator Aurelia Mocanu. În prezent, Raluca este muzeograf la Muzeul Naţional Cotroceni unde a organizat, de la începutul anului 2017, expozițiile „Colaje textile în opera Margaretei Sterian – 120 de ani de la nașterea artistei” și „Aici – Acolo, artiști din România și Diaspora, trasee subiective din anii `80, atunci și acum”.
Valeriu Șchiau
Bucuresti, Romania
Vasile Cătărău
, Romania
viata
Bucuresti, Romania
Poate nu pare cel mai comun nume de artist dar pentru Baciu Cristian aka. Butch numele "viata" a devenit inca de pe strazile bucurestene pana pe sosele din afara un nume predestinat pentru a si reprezenta identitatea de artist vizual . Inca in pregatiri pentru prima expozitie la care lucreaza de la finele facultatii , "viata" colaboreaza constant la mai multe proiecte pe plan vizual avand timpul impartit colaborari de design grafic, instalatie , pictat de calcane, propria expozitie sau doar tagat .
Victoria Zidaru
, Romania
Vio Dan
Bucharest, Romania
Virginia Toma
Bucuresti, Romania
Virginia Toma a absolvit Universitatea Nationala de Arte Bucuresti in 2007, la sectia ceramica. De atunci si pana in prezent atentia ei s-a concentrat mai cu seama asupra picturii si graficii. Lucrarile sale sunt marcate de interesul pentru geometrie si forme in stare pura.
Vitalie Butescu
Bucuresti, Romania
Vlad Aurel
, Romania
Vlad Bota
, Romania
Vlad Catuna
, Romania
Vlad Eftenie
Bucuresti - sector 1, Romania
Vladinsky
, Romania
WAMS
Bucuresti, Romania
Forma de la baza lucrărilor mele reprezintă un proces, un studiu permanent care se dezvoltă organic. Toate formele create sunt conectate la energia telurică și vibrantă care se plimbă prin și printre ele și le transformă într-un câmp fluid. Agatul, corpul mineral din centrul tablourilor mele, ia naștere în adâncuri prin suprapunerea straturilor concentrice și printr-un proces lent de cristalizare. Solidul inițial este supus unei transformări ritmice și se dezvoltă în timp și spațiu. Picturile mele îmbină figurativul cu simbolicul, surprinzând diferite ipostaze ale corpului uman și transportând privitorul într-un peisaj plin de culoare și mister. Personajele prind viață și se metamorfozează, într-o mișcare continuă care îmbie la meditație și contemplare. Aceste siluete reprezintă evoluția formelor primordiale ce se încheagă într-o legătură puternică și iau naștere pe măsură ce se adâncesc, prind contur și volum.
© 2017 ASOCIATIA EPHEMAIR