Strada Lascar Catargiu nr 27
0722998345
georgepopaart@gmail.com
Pavesiana este expresia unei experiente culturale unice in Romania care va reuni o editura, librarie si un centru educational, toate acestea dedicate culturii si civilizatiei italiene. Desi o editura de nisa, Pavesiana numara deja zeci de titluri si este remarcata la toate targurile de carte la care a participat, castigand si Premiul pentru cea mai buna traducere la Targul de Carte Gaudeamus, editia 2013. ARTHOL este un proiect GMP Advertising. Prin ARTHOL, arta creează punţi între oamenii de creatie din diverse zone ale artei, invitandui sa expuna si sa isi promoveze arta lor. ARTHOL 1 este o galerie de arta, care isi desfasoara activitatea in holul GMP Advertising din Leonida 19. ARTHOL 2 isi desfasoara activitatea in spatiul Pavesiana, Lascar Catargiu nr 27.

May Contain Traces of Earth

ARTE PLASTICE
Program:
18:00 - 02:00
Tip eveniment:
DESCHIS si la NAG
Perioada expozitie:
09/21/2017 - 10/20/2017
 
Artisti:
Curatori:
Galeristi:

‘‘May Contain Traces of Earth’’ este un proiect artistic care studiază, prin mijloace vizuale, geneza și mecanismele de funcționare ale Universului, aşa cum sunt ele percepute de către om. Jocul cu motivele vizuale și conceptuale începe la nivelul microcosmic, sau cel al prezenţelor subatomice, și se întinde spre macrocosmos, până la nivelul sistemelor de corpuri cerești. Elementele recognoscibile din domeniul fizicii, astronomiei sau al biologiei alternează cu elemente pur imaginare, provenite din lumi interioare ale omului, încărcate de subiectivitate. În acest demers am cautat o substanță comună care stă la baza tuturor lucrurilor și care le animă, am căutat o matrice nevăzută care transcende limitele spațiu-timpului și leagă realul de imaginar. Tipul de procese pe care le reprezint sunt procese care se repetă la infinit, în sfere variabile. Din acest motiv, desenele și picturile reprezintă, în aceleași imagini, elemente din lumi diferite, care se întrepătrund și care au la bază aceleași mişcări şi principii. Proiectul are ca puncte de reper relațiile dintre conștiință și materie, încercând să fixeze în imagini unele dinamici ale existenței. Lucrările doresc să realizeze o punte vizuală între lumea fizică și lumea interioară a omului. Elementul uman nu poate fi scos din ecuație atunci când contemplăm Universul. Omul creează în sine o imagine despre lume bazată pe simțurile sale, însă, această imagine este rezultatul unui amalgam de elemente diferite din interior și exterior și este departe de a fi o reprezentare obiectivă a realității. Titlul seriei de lucrări ‘‘May Contain Traces of Earth’’ ne trimite cu gândul la Pământ, această sferă a gândirii, locul care ne oferă șansa de a sta în primul rând atunci când contemplăm frumusețea universului. Locul în care problemele zilnice devin nesemnificative când sunt raportate la spațiul cosmic. Cosmogonia este o temă recurentă în artă și, în general, în cultura umană, de la începuturile istoriei şi până astazi. Acest subiect se adresează unor nevoi umane, nevoia de a înțelege de unde venim şi de ce existăm. De aceea, cred în potențialul nelimitat şi în actualitatea temei, care, nefiind un subiect exclusiv al vremii, va fi de interes şi în viitorul îndepărtat. Fiecare epocă va trata în maniera sa această temă, în strânsă relaţie cu sistemele de credinţă şi cunoștințele conexe din diferite domenii.

© 2017 ASOCIATIA EPHEMAIR