ALTUL NU E NEGAREA MEA Singuri nu ne vedem. Conceptul a luat ființă în 2018 din dorința de a stabili un dialog cu nefamiliarul existent în creațiile celorlalți colegi de generație în vederea acceptării diferențelor și depășirii prejudecăților resimțite ca distructive în dezvoltarea propriului demers artistic.Principalul discurs la care face referire titlul ţine de noţiunea că putem fi adevăraţi, credibili, conștienți de cât și ce suntem doar prin raportarea la celălalt. Doar prin Altul ajung să mă cunosc, să descopăr firescul autenticului. În momentul conștientizării faptului că identitatea proprie constă în sinceritate, dispare preocuparea de a pretinde că poţi fi oricine şi priveşti înlăuntrul descoperindu-te cu limite şi neputinţe. Când te accepți vine curajul, iar noutatea viziunii proprii reprezintă ceea ce celălalt nu vede în el însuși pentru că fiecare rezonează distinct la realitatea interioară sau exterioară. Altul-artist, opusul subiectivității, prin opțiunea plastică, stilistică, tematică, tehnică, nu mă anulează pe mine ca individ, ci mă completează. Asumarea propriilor limbaje de exprimare - fotografie, pictură, obiect, instalaţie - constituie dovada coexistenței contrariilor și poziționarea sinelui pe o traiectorie obiectivă a autoevaluării. Sunt ceea ce sunt şi nu ceea ce se aşteaptă să fiu. În acelaşi timp, pentru a percepe deosebirile ca fiind constructive, dătătoare de imbold creativ este necesară o privire autocritică asupra sinelui exprimat artistic. Așadar, se pune întrebarea de cât spațiu interior dispune eul pentru a cuprinde inventivitatea, particularitatea altuia în condițiile în care negarea este exclusă? Astfel am lansat o invitație-provocare pentru 4 artiști ca împreună să dezvoltăm, îmbogățim complexitatea cugetării prin expansiunea proiectului în dinamice capitole expoziționale care să primească aportul fiecăruia la modelarea conţinutului. Ca o confirmare a faptului că avem nevoie de celălalt pentru a fi, am ales ca prim subtitlu afirmaţia Anei Petrovici-Popescu: Singuri Nu Ne Vedem. (text de Nada Stîngu, artist-curator)