Imortalizați în imagini alb - negru sau color, în printuri de mari dimensiuni, de pe simeze vă vor privi oamenii Iașului pe lângă care treceți în fiecare zi și care vă încântă prin cărțile lor minunate, prin tablourile lor - ferestre spre sufletele noastre, prin vorbele meșteșugite spuse pe scândura scenei. Sunt imagini directe, fără trucaje, în care autorul expoziției vă dezvăluie o fracțiune de secundă din viața celor care, la un moment dat, i-au stat în fața obiectivului aparatului de fotografiat.