În imaginile surprinse de Mircea Albuțiu la începutul anului 2020 pe coasta portugheză a oceanului Atlantic, de la Nazaré până la Faro, absența (omului) este copleșitoare. Peisajele portugheze sunt tensionate de această absență antropică dar sunt îmblânzite de aerul salin, briza oceanică și, totuși, de proximitatea omului și a civilizației. Imaginile evocă peisaje discrete, margini de lume și de mare, comentarii despre trecut, transformare, viitor, memorie, urme diverse și uitare. Briza coastei portugheze are la Mircea Albuțiu un aer distopic. E ca și cum lumea, așa cum o știam, va fi suferit o traumă iar artistul documentează tot ce mai găsește emoționant în haosul ce va să vină. (Și) lumea lui Albuțiu "era pe când nu s-a zărit / azi o vedem, şi nu e". “M-am simțit atras de acest tip de peisaj golit de oameni. Atmosfera imaginilor este dată atât de peliculă cât și de vremea schimbătoare de care am profitat” - Mircea Albuțiu. Artistul a fotografiat cu aparate analog 35 mm si format mediu. Imaginile panoramice sunt realizate cu un aparat Hasselblad XPAN care impresionează două cadre din peliculă într-o singură declanșare. Mircea Albuțiu (n. 1968) este fotograf independent si autor de filme documentare.

AUDIOGRAFII de Noiseloop Studio Expoziție de arte digitale interactive și participative având ca scop stimularea empatiei sociale. Publicul este invitat pe rând și individual să descopere galeria imersivă, să interacționeze de la distanță și pe mișcare cu instalația multimedia, sunt invitați să spună, opțional, o poveste. Aceste memorii vor fi prelucrate ulterior sub forma unui colaj audio-vizual care va fi postat atât pe paginile noastre de social media cât și pe site-ul oficial. https://www.facebook.com/noiseloopstudio https://www.instagram.com/noiseloopstudio https://www.noiseloopstudio.com

RO În lumea cotidiană viața omului a devenit un fel de „artefact”, datorită tehnologiei și a trendurilor ideologice contemporane, care domină într-un mod fundamental societatea. Ființa umană a devenit în sine una de consum, una extrem de artificială, cum nu a fost niciodată în istoria umanități. Omul a devenit un obiect de rând, o marionetă. Această tipologie a omului este reprezentată în picturile mele - omul indexat, personaje care sunt ușor identificabile și recognoscibile. Acest om există, trăiește, dar parcă și-a pierdut umanitatea. Îi recunoaștem aparența, silueta umană, dar alienarea acestuia vorbește despre îndepărtarea lui de tot ce ne definește ca oameni. Parcă și-ar fi schimbat pielea, asemenea unui șarpe, cu o un material anorganic, artificial și străin. Lipsit de viață și de sensibilități: totul e surd, mut și orb. Privirea nu mai reflectă lumina, doar o captează, o înghite. Nu mai există adâncimi, nu mai confruntă, doar privește în gol. Prin lentila camerei mobile, a selfiurilor tot mai la modă azi, ne holbăm admirativ în nihilismul interior admirându-ne trivial expresiile vulgare sau autoportretele cu zâmbete false. /// HU A mai világban az emberi élet „mű”-létté vált, többek között az ijesztően fejlett technológiák és a kortárs ideologikus divatok miatt, amely a társadalmat alapjaiban hatalmában tartja. Ennek következtében hamissá válik emberi mivoltunk, talán a történelem során a legerőteljesebben. Egyszerűen tárgyakká, mondhatni bábukká váltunk. Ez az ember-kép megőrizte indexikus jellegét, egyértelműen, felismerhetően, azonosítható az egyén. „Ő az”. De ő, már nem ember. Mert ez nem hús, ezek csak emberi formák, amelyek tagadják azt az anyagot ami emberré, személlyé tesz. Bőrünk helyet egy olyan borító anyag jelenik meg, amelyben nincs vér, nincsenek idegek, mert nincs érzék: süket, néma és vak. A tekintet nem tükröz, hanem elnyel, illetve magába zár. Nincs szembenézés, sem szembesülés, csak üres bámulások, meredések. Ez egy belső nihil kívülről láttatva, a kor divatos selfijén keresztül, negatív arcokkal, portrékkal, hamis mosolyokkal. Ez az emberi valóság-talanság süket. Latinul a süket absurdus, s az ember ily módon abszurd: divatos műanyagbábú, abszurd figura. Az arcokra feszülő hamuszürke, szurokbarna szín, a masszív tárgyként fejre tapadó hajtömegek mind valami élettelen, de nem halott lényt idéznek meg.