recyclenest@gmail.com
http://www.recyclenest.ro
Galeria RECYCLE NEST a fost fondată in 2009 de doi artişti, Sorin Neamțu şi Bogdan Vlăduță. De la început, galeria şi-a propus sa fie o platformă de dezbatere pe o scenă românească de artă insuficient reprezentată. Un alt motiv pentru care galeria a apărut a fost nevoia de a promova arta contemporană românească într-un context european pregătit să asimileze entități artistice existente in Europa de est. Galeria îşi asumă statutul de artist run space, expozițiile promovate fiind strict concluzia afinităților pe care cei doi pictori fondatori le au.
War Makes Museums / Războaiele aduc muzee
19:00 - 04:00instalaţie
artiști: Ion Grigorescu, Bogdan Vlăduță
Încotro? Cîte expoziţii veţi face? Unde vreţi să ajungeţi?
În prima, de la atelierul din curtea Muzeului Storck, v-aţi definit punctele proprii de vedere, ale celui care ia imagini de la faţa locului şi ale celui care se deplasează doar în imaginaţie. Dar cel de la Roma visează de fapt amestecul trecutului în ceea ce vede, iar cel din România se documentează la Adamclissi cum închipuiau barbarii, cei care nu ajungeau să vadă capitala, Roma. Deci amîndoi uzaţi de strategiile celuilat, pentru că, indiferent de prezenţa, de conştiinţa voastră, e inconştientul care vă obligă, această aşezare umană centrală, despre care se spune: “toate drumurile duc la ea; vezi-o şi apoi să mori”.
Azi avem o carte scrisă de Bogdan Vlăduţă, machetată însă de Ion Grigorescu, şi ultimele cuvinte ale postfeţei sînt despre un “nevăzător”. Cu ce ton: “cu adevărat vă spun, că în această clipă...”! Urgenţa, alarma, vin din Soarta cu care nu te poţi lupta, adică din Inconştientul deja pomenit. Spunem “inconştient”, dar, pe căi necunoscute, ne vine cunoaşterea, e un alt fel de conştient. Orbul, despre care Vlăduţă spune “Grigorescu îşi imaginează Roma cu vîrful creionului care inventează soluţiile orbului”, îl înţelegem – toţi suntem nevăzători, chiar lucrul cu computerul la carte, orice unealtă (numită aici „creion”) e un baston.
„Vezi-o!” ne înbrîncim: „a ajunge” va fi finalul expoziţiilor celor doi.
Urgenţa şi angoasa vin şi din întrebarea „la ce fel de prezent asistăm?” pentru că ce vedem (sau exponatele de muzeu) sunt rezultatele masacrelor, fie la Roma, Kabul, sau Bucureşti, scrie Vlăduţă de data aceasta chiar pe pictură, pe o imagine bucureşteană. Reveniţi astfel la un inconştient, de data asta freudian (vezi “Das Unbehagen in der Kultur”, tradus la ed. All, Disconfortul în cultură, 2011), omul fiind impulsionat şi de instinctul vital şi de cel letal, acţiunea artistică fiind ghidată (revenim la orbi) şi de sublimare (a răului, a traumei) şi de nevroză, de distugere a liniştei, a binelui (în consecinţă pus în ghilimele).
“Bucuresti Has ruins. Bucuresti is not Kabul even if the communist house of people seems to be Da Rul Aman. Every ruin is a paradigm. That’s why we love Rome and Mosul, for the same reason War makes museums.” Bogdan Vlăduţă / extras dintr-o pictură publicată în prezenta expoziţie.