Noaptea Galeriilor 2014

Backspace / open studio 45 Loc pe harta

Str. Iacob Negruzzi Nr. 28, Et. 1, Sector 1
0724 158 561


Backspace open studio este în acelaşi timp  studio de creaţie vizuală deschis dar şi spaţiu alternativ de expunere a artiştilor săi rezidenţi permanenţi, respectiv Daniel Crăciun şi Victor Bratu, cât şi a unor artişti invitaţi din Bucureşti, precum Sorin Moldovan, Alice Teca, V.Perianu, sau a altor artişti ce prin creaţia lor au o afinitate cu acest spaţiu; avem perspective şi către invitarea unor artişti din străinătate. Expunerea unor proiecte artistice diverse ale rezidenţilor şi ale celor invitati pe baza selectiei dar şi în baza unor colaborări deschise către unii curatori şi manageri de proiecte.







Eveniment NAG

Construcţii

19:00 - 04:00

Artişti: Daniel Crăciun – pictură şi obiect, Vlad Perianu – sculptură şi Victor Bratu – pictura 

Curator: Daniel Crăciun


Construcţii, ca eveniment plastic, este articulat pe interacţiunea dintre dinamica discursului ce îmbină constructul şi un neoexpresionism predominant oniric al unor obiecte sau asamblaje obiectuale pictate (doar unele prezentate parietal) aparţinând lui Daniel Crăciun, cu lucrări de sculptură în lemn semnate Vlad Perianu - ca artist invitat, ce prin trimiterea la arhetipal, dar într-un sens constructiv-geometric, trimit către ideea de construcţie şi deconstrucţie simultană într-un spaţiu de art-studio impunător, ce pe de altă parte îndeamnă artistul sau privitorul să reflecteze la o continuă re-ambientare a sa printr-un ideal partaj creativ între work in progress, instalaţie şi bidimensional, în sensul unei ideale funcţionări a acestui loc de creaţie şi expunere. 

O repotenţare discursivă s-ar regăsi mai ales la nivel cromatic şi prin expunerea câtorva picturi cu caracter abstract-expresionist de Victor Bratu.