Noaptea Galeriilor 2014

D3SIGN box 63 Loc pe harta

Str. Emanoil Porumbaru Nr. 13, Sector 1
0721 451 460
https://www.rhabillage.ro

În cei 7 ani de activitate am străbătut oraşul în lung şi în lat pentru a documenta şi promova patrimoniul arhitectural al Bucureştiului. Am învăţat că pentru a înţelge această moştenire ai nevoie de răbdare şi determinare, necesare pentru a depăşi situaţii delicate dar şi pentru a o lua de la capăt de câte ori e nevoie; pregătit întotdeauna pentru nepregătit, am invăţat că e bine să ai atenţia trează, capabilă să sesizeze detaliile şi fragmentele esenţiale unei bune înţelegeri. 

Noi credem că investigarea patrimoniului e mai mult decât o opţiune oarecare, e o responsabilitate care nu revine doar profesioniştilor domeniului, ci oricui este interesat de povestea acestuia. Nu apărăm patrimoniul doar pentru că are nevoie de protecţia noastră, o facem şi pentru a putea merge mai departe, pentru a evolua.

Asociaţia Rhabillage este locul în care învăţăm să ne apreciem moştenirea culturală.







Bucureşti, micul Paris?

19:00 - 04:00

Artist: Loredana Brumă


După cel de-al Doilea Război Mondial, 50 de ani de comunism şi explozia economică de la începutul secolului XXI, cum percepem astăzi Bucureştiul, în actualul context socio-urban? Mai este el Micul Paris? Are el o identitate, în ce raport se mai află cu metropola franceză?

Folosindu-se de tehnica foto pentru a pune în dialog direct elemente reprezentative ale celor două capitale, expoziţia concentreaza atenţia publicului asupra subiectului identităţii Bucureştiului. De o parte sunt analizate elementele statice - structura cartierelor, morfologia centrelor istorice, transformările sau intervenţiile contemporane, structurile simbolice şi reprezentative etc, pe de altă parte sunt investigate traficul urban, spaţiul public, arta în spaţiul public, viaţa de noapte, adică acele componente dinamice care dau suflul unui oraş.

Proiectul nu oferă răspunsuri, el doar ridică întrebări actuale şi oferă suportul necesar unor discuţiii serioase, necesare de altfel.