Galleries Night 2015

Colivia 75

Pache Protopopescu nr. 9
0722144525
colivia@vrabioiu.ro / colivia@funkycitizens.org
http://colivia.ro/

Colivia s-a redeschis la final de martie ca experiment locativ și lucrativ: Daniel Vrăbioiu își doarme aici nopțile, iar, mai nou, Funky Citizens lucrează de aici zilnic. Situat într-o casă interbelică, spațiul se vrea a fi nod cultural și comunitar și este mai mult decât deschis sugestiilor vizitatorilor. Treceți-i pragul la o piesă de teatru, concert sau expoziție și rămâneți la un pahar de vorbă cu locuitorii casei :)






Eveniment NAG

ARTIVISM #1: Haz de necaz

19:00 - 04:00
Bucuresti

Participanți:  Almanahe.mic, Dume de Mestecat, Wanda Hutira, Andreea Mihaiu, Vlad Petri, Potop, Paula Rusu, Ramon Sadic, Rezistența Urbană + mulți alții


Cum ar fi dacă românul chițibușar și veșnic nemulțumit s-ar pune pe treabă? Expoziția e despre sensul vieții noastre, ca cetățeni Funky, în România. Intersecția dintre artă și activism civic nu e una aglomerată, încă. Vrem să vedem mai mai multă artă de stradă, artă activistă, artă pentru cauze bune, nu doar de dragul artei. Să țipi când nu mai poți, dar acel țipăt să fie stilat, de soprană, adică de o incontestabilă valoare artistică. 

Așa cum Funky conectează cetățeanul cu autoritățile, la fel și arta e o interfață, un vehicul care ne poartă mesajul de schimbare departe, ajutându-ne să traducem conceptele pe înțelesul tu-tu-ror. 

▬ PROGRAM
• 19:00 - deschidere: stencil-uri în curte
• 20:00 - proiecție „București, unde ești?” (r. Vlad Petri, 80’)
• 21:30 - live drawing la retroproiector: cinci ilustratori improvizează pe loc câte un desen cu generoasa temă „corupție” (mulțumim Posca România pentru materia primă)
• 21:30 - 04:00 - chillax cu spriț de vară și muzică pe vinil (adu și tu un disc, dacă vrei)

• 19:00-04:00 - expo:

Secțiunea CLICKTIVISM & CAMPANII
→ Lansare www.maricorupți.ro
→ almanahe.mic cu selecția de lucrări civico-politice
→ Remixuri verbale cu Dume de mestecat
→ Uniți Salvăm - inventar de lucrări activiste grassroots
→ vizualuri de advertising pentru cauze via Headvertising
→ „Mazăre Fashion Show” - Rezistența Urbană
→ Paula Rusu, cu ilustrație pentru campania Monicăi Macovei
→ Potop - My type of city
→ Iepurele mizantrop

Secțiunea REALITY BITES
→ Ramon Sadıc - „Comunismul Magic”
→ „Aprinde Imaginația” - identități vizuale pentru activismul civic din România (via Fundația ExtraArt)
→ „Constituția Revizuită Grafic” de Andreea Mihaiu - lansare prototip
→ ilustrații cu mari corupți de Wanda Hutira - prototipuri de colecție.

Vino să creștem împreună organic, de jos în sus, grassroots. Vino să facem niște fitness civic împreună ca să-ți dezmorțești simțurile și să-ți găsești sensurile! Vino pentru că e primăvară și străzile pe care te vei plimba ca să ajungi la noi sunt boeme. Vino offline să-ți sincronizezi frecvențele cu oameni la fel de faini ca tine.

▬ RAȚIONAL
Românul merge pe stradă agale și creează artă la fel de lejer precum respiră. Românul și-a împușcat dictatorul de Crăciun, cine-ar fi crezut? Ai ce povesti cu românul, noroc că-i nevorbit. De fapt, însăși existența românului e un statement artistic în sine. Românul e cel care a ridicat la rang de artă „descurcăreala” ca strategie de viață, consacrată prin renumitele expresii „merge și-așa” și „asta e, nu ai ce-i face”. Românul e comedian stand-up dinainte să existe domeniul, făcând haz de necaz cu har, pe loc. Improvizația necesită imaginație, iar adevărul e că românul are și de unde să se inspire, căci țara-i nebună și nebunia-i forță creatoare. 

Dar cât timp să tot faci haz de necaz fără să umbli deloc la necazul în sine? Apucă naibii necazul de undeva și schimbă-i macazul, ducă-se și prin vecini să se mai ducă (era să uit de „capra vecinului”). Reține hazul, dar lasă necazul - mai cioplește din el, că deja ne copleșeste prin volum și nu mai e amuzant. Ca-n bancul cu bilele - „una s-a stricat și pe cealaltă am pierdut-o", românul te va surprinde dacă-i lași puțin timp. Până la urmă, cine mai e și românul ăsta și mai ales de ce? Ce-și dorește el de la viață?