61
Teatrul Evreiesc de Stat
Strada Iuliu Barasch 15 (zona Sf. Vineri – Udriște)

Teatrul Evreiesc de Stat a organizat şi găzduit, în 1991 şi 1996, Festivalul Internaţional al Teatrului de Limbă Idiş. În anul 2002, a fost coorganizatorul Festivalului Naţional al Teatrelor Minoritare din România, iar în anul 2003 a fost coorganizator şi gazdă a primului Festival de Cultură Idiş din Europa. În anul 2017, Teatrul Evreiesc de Stat a organizat și găzduit prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru Idiș. La 142 de ani de istorie și aproape șapte decenii de activitate ca instituţie de stat, ca singurul ansamblu de acest gen cu existenţă neîntreruptă, Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti are un profil distinct, reprezentativ atât pentru mişcarea teatrală din România, cât şi pentru peisajul contemporan al artei scenice de limbă idiş.

Mamelushn Art

ARTE PLASTICE


Tip eveniment
DESCHIS si la NAG
Perioada Expozitie
01.10.2022 - 08.10.2022
Artist(i):
Teatrul Evreiesc de Stat participă în cadrul proiectului cultural Noaptea Albă a Galeriilor din acest an cu expoziția Mamelushn Art, care aduce în atenția publicului lumea teatrului, a poveștilor și a personajelor preferate văzute însă printr-o perspectivă specială, aceea a inocenței copilăriei. Expoziția va cuprinde lucrări realizate de copii pasionați de artă sub toate aspectele sale: teatru, muzica, pictură, grafică, literatură, dans etc. Vă invităm alături de noi să susținem împreună micii mari artiști, ca modalitate de a încuraja libera exprimare prin artă de la cele mai fragede vârste și să privim fascinanta lume a teatrului în care poveștile și personajele prind viață, printr-un simplu creion colorat și multă imaginație. Evenimentul va fi prezentat publicului în spațiul TES Gallery din cadrul Teatrului Evreiesc de Stat începând cu 1 octombrie, ora 18:00. Intrarea este liberă!