3
Centrul Multicultural al Universității Transilvania
Bd. Eroilor nr. 29

+40735011709

Expoziție Dumitru Șchiopu

PICTURA
Tip eveniment
DESCHIS si la NAG
Perioada Expozitie
05.09.2018 - 05.09.2018
Program
  • 19:00 - Deschidere
  • 03:00 - Inchidere
Artist(i):
Dumitru Șchiopu este un artist care s-a impus în timp prin unitatea demersului creativ, seriozitatea și profunzimea lui. Parcurgând mai multe etape de-a lungul activității sale, și-a reevaluat de mai multe ori creația, ajungând să ne prezinte astăzi o abordare care pornește de la datele simplificării riguroase a câmpului vizual. Fascinația geometriei, a liniei și a unghiului drept se manifestă într-un mod particular la Șchiopu. Ea nu reprezintă un scop, ci o modalitate de integrare într-un sistem coerent al versatilității naturii reduse la o expresie plastică a relațiilor definite. Formele apar pe neașteptate din masa de culoare și din ductul grafic, printr-un impact ce survine după ce ambele mijloace plastice au fost reduse la esențial. Construite cu o incredibilă claritate, pe muchia unei simplități sever asumate, imaginile sale par a închide în ele însele timpul, mai ales timpul necesar decodării mesajului secret al artistului. Lucrările surprind prin structura textuală a imaginii, prin care se ordonează, conform unei riguroase euritmii, șiruri de semne asemănătoare unor ideograme. Reducând tridimensionalitatea la un joc abstract al variațiunilor, în care un semn se naște din altul, potrivit unei logici deductive, de o fascinantă prolificitate, artistul pare că lansează în joacă un mesaj de descifrat, privitorul fiind tentat să stabilească cheia semnificativă a atitudinii sale față de propriul limbaj. Se poate afirma cu certitudine că geometrizările la care a ajuns Dumitru Șchiopu nu țin de asceză, de purismul formal, de rigorile matematicii. Simplificarea formei – eliminarea a tot ceea ce este inutil pentru percepție – și această savoare a culorii, converg firesc într-o pictură al cărei ideal este frumusețea. – Veronica Bodea Tatulea