26
Galeria Anca Poterasu
Strada Plantelor 58

+40 744 342 944

Aria Mineralia

ARTA CONCEPTUALA
Tip eveniment
DESCHIS si la NAG
Perioada Expozitie
12.09.2018 - 11.10.2018
Program
  • 19:00 - Deschidere
  • 03:00 - Inchidere
Artist(i):
Proiectul Larisei Crunțeanu a început cu două întâlniri. Prima a fost cu artista Sonja Hornung în cadrul proiectului de cercetare Femina Subtetrix în 2015. Împreună au studiat cazul fabricii post-socialiste APACA, abordând teme precum prezența în media, politici de gen și putere. Cea de-a doua întâlnire a fost strâns legată de prima. La finalul colaborării lor, în timpul unei plimbări prin centrul Bucureștiului, Crunțeanu și Hornung au dat peste un obiect bizar: o boxă de sunet tăcută, camuflată sub formă de piatră, așezată în iarbă. Descoperirea paradoxală a dat naștere mai multor întrebări legate nu numai de natura obiectului și de utilitatea sa, dar și de ceea ce ar fi putut spune, ce s-ar fi putut auzi din ea. Era aceasta o voce aparținând unui grup mai mare? Care era funcția sa în mediul natural? Crunțeanu se concentrează asupra obiectului propriu-zis. Ea pune întrebări despre această descoperire ciudată, întrebări care desigur, rămân fără răspuns. Expoziția Aria Mineralia preia modelul gândirii sale, un labirint de asocieri personale, simboluri comune și referințe culturale - absurd și suprarealismul cu o privire critică asupra societății. Crunțeanu invită privitorii la observare conștientă. La fel ca într-un film documentar despre natură ea ne arată un obiect în „habitatul” său . În calitate de observatori, suntem provocați să ne asumăm perspectiva din momentul descoperirii obiectului și să retrăim acel moment. Suntem forțați să facem distincția dintre ce este natural și ce este artificial în jurul nostru și să ne întrebăm ce înseamnă această confruntare. La început, spațiul expozițional poate evoca asocieri cu o grădină kitsch din plastic. Absurdul situației poate fi înlocuit de o atmosferă mai întunecată, prin efectul asocierilor create cu un tip de panoptic modern, în care natura se metamorfozează imperceptibil într-un sistem tehnologic de supervizare. Toate lucrările prezentate conțin referințe către procese de mimetism, însă artista nu folosește efectul său cu un scop pur estetic. Una dintre referințe este reprezentată de o sculptură din ceramică ce imită una dintre boxe. Astfel, imitația este dezvăluită ca atare, creând o altă variație a formei originale a pietrei. Gestul amintește de interpretările filosofice asupra mimetismului, precum cele ale lui Jacques Lacan sau Roger Caillois, pentru care fenomenul nu este legat de supraviețuire și de protecție, așa cum suntem obișnuiți din științele naturale. Mai degrabă, mimetismul este aici înțeles ca seducție a imaginii de fundal și pierdere graduală a personalității. Astfel, un obiect din ceramică nu mai este o piatră reală, și nici măcar o copie a sa – ceea ce rămâne este doar forma. Alte reflecții asupra mimetismului apar sub forma unei instalații de sunet în care pietrele poartă o conversație între ele. Aranjamentul lor în spațiu permite publicului să pătrundă în mijlocul acestei formațiuni bizare. Obiectele (Creaturile? Aparatele? – statutul lor este dificil de definit) produc sunete ce imită zgomote umane: grohăituri, mormăieli, hohote de râs, chiar și strigăte cu conținut politic. Publicul ascultă această discuție – Aria Mineralia, a cărei structură nu are sens în logica comunicării umane (un răspuns plin de umor la imitarea limbajului uman de către pietre este lucrarea O Poveste cu 255 de Părți Posibile, unde artista reinterpretează bine-cunoscutul joc hârtie/piatră/foarfeci). Publicul se poate plimba în jurul obiectelor creându-și propria narațiune, recunoscând în același timp și erorile logice din conversația pietrelor. Crunțeanu pare să pună sub semnul întrebării natura acestor erori, dacă ele sunt reminiscențe ale propriilor noastre greșeli de comunicare în viața de zi cu zi. Non-sensul imitării vocilor umane ne reamintește de o altă teorie a mimetismului – aspectul său cultural descris ca reiterare (în scop manipulator) a anumitor simboluri, comportamente similare celor prezente și care ar consolida conștiința unui anumit grup. Titlul lucrării, Esprit de Corps, se referă la definirea unui sentiment de comuniune în urmărirea unui scop. Așa cum și artista evidențiază, acest concept este deosebit de important în contexte militare, unde măsoară distanța cognitivă și emoțională între membrii unui grup în misiune, astfel încât unitatea să poată funcționa ca un singur organism, cât mai eficient posibil. Camuflarea obiectelor într-un spațiu este și ea asociată cu comportamente militare. „Vizibil și invizibil în același timp, camuflajul este arta ascunderii la vedere. Atunci când artificialul care pare natural, minciunile se pot transforma în adevăr”, afirmă artista. Crunțeanu analizează atent fenomenul camuflajului și ia în considerare conotațiile sale militare și biologice. Ea ne atrage atenția asupra lor într-o încercare de a înțelege natura, prin conexiunea sa directă cu cea din urmă. Artista își folosește propriul corp pentru a îmbrăca un costum de efecte speciale, încercând să se piardă în mediul înconjurător, conform unei referințe la teoria lui Caillois. Omul de cultură francez susținea că mimetismul nu este asociat instinctului de supraviețuire, ci dimpotrivă, cu capitularea totală. Un individ poate fi sedus sau atras de mediul înconjurător. Acesta este absorbit de spațiu, devine o parte din spațiu, individualitatea sa este complet dezintegrată. Crunțeanu pare să sugereze subtil că această pierdere a sinelui ne poate afecta existența noastră de zi cu zi atunci când ne pierdem în lumea din jurul nostru, fără să ne dăm seama. Un rezumat al temelor discutate este O conversație între trei muncitori... . Punctul său central este design-ul unei instalații din materiale simple, cu trimiteri la materia organică: lemn neprelucrat și țesături. Lucrarea este un fel de hibrid de spațiu de birou și de uniformă de muncitor, unind muncitorul cu munca într-un întreg, chiar în momentul în care această conexiune este creată. Pentru majoritatea duratei expoziției, scenografia funcționează ca un fel de sculptură in situ – uniformele muncitorilor așteaptă ca acțiunea să înceapă. În timpul performance-ului, spațiul expozițional se transformă într-unul de birou, un loc de muncă pentru trei personaje interpretate de artistă. Protagoniștii lui Crunțeanu sunt oameni cu diferite poziții pe scara ierarhică corporatistă, încercând să ducă la responsabilitățile lor zilnice. Metafora sumbră a lucrării transferă fenomenul mimetic în mediul muncii în modernitate - biroul.. Expoziția Aria Mineralia este un pas important în cariera artistei și o confirmare consistență a intereselor sale timpurii. Este o redare a unui parcurs nuanțat de gânduri și de asocieri ce se confruntă cu imposibilitatea cunoașterii depline. Autoarea structurează această dilemă a (re)cunoașterii în factori și deși știe că nu va putea înțelege fenomenul din jurul obiectului descoperit, ea poate încerca să înțeleagă propria sa realitate prin intermediul acestuia. Artista nu construiește un discurs moralizator, ci abordează critic problematici sociale al căror absurd este uneori tratat cu umor. Crunțeanu realizează în practica sa artistică ceea ce Maria Szyszkowska a definit pe la mijlocul anilor 1980 ca fiind „filosofia vieții de zi cu zi” – refuzul unei gândiri simpliste, rezolvarea problemelor în moduri non-convenționale, mai ales în cazuri în care schimbările se produc rapid, iar procesele tehnologice și bio-politice ridică provocări specifice. Reflecția asupra activităților artistice reprezintă o confruntare cu ceea ce nu poate fi adresat prin logică.