26
gaep
Strada Plantelor 50

+40 311 016 942

În timp ce programul initial al galeriei, sub denumirea de Eastwards Prospectus, s-a concentrat pe practicile artistice din partea de sud-est a Europei, programul galeriei gaep este o extensie spre scena internațională, ca urmare a conexiunilor pe care le-am stabilit în timp cu scena internațională de artă contemporană. Astfel, programul actual include practici artistice care reflectă diferite contexte socio-politice și diferite poziții ale generațiilor, în încercarea de a depăși granițele stabilite și de a circula lucrări de artă și idei în noi moduri.

How to Disappear

ARTE PLASTICE


Tip eveniment
DESCHIS si la NAG
Perioada Expozitie
18.09.2019 - 09.11.2019
Program
  • 19:00 - Deschidere
  • 03:00 - Inchidere
Artist(i):
Curator(i):
Practica Ralucăi Popa înglobează o diversitate de expresii, de la imagine la imagine în mișcare, de la text scris la arhivă personală, de la desen la performance. Totuși, abordarea ei transgresează întotdeauna granițele mediului artistic prin reasamblarea materialului în forme expresive ce sunt trimise în sfera publică. Prima sa expoziție personală la Gaep poate fi descifrată prin două chei de lectură. În primul rând, în relație cu „specificul și cerințele” locului de desfășurare, ea definește principalele interese formale și conceptuale ale artistei și funcționează ca o introducere la o colaborare pe termen lung între aceasta și galerie. În al doilea rând, How to Disappear constituie o nouă dovadă a obiectivului constant al Ralucăi Popa de a-și reexamina lucrările în relație cu spațiul și contextul său și de a se feri de narațiunile obișnuite. Ca urmare a dorinței artistei de a evita un spațiu de expunere cu mai multe intrări din diverse direcții, intervenția sa site-responsive de la etajul galeriei creează un parcurs ce ghidează vizitatorii într-o direcție clar stabilită. Astfel transformat, spațiul principal de expunere juxtapune un film nou, Magician, cu două serii de lucrări pe hârtie, After Tuttle și False Start, toate conectate prin două acțiuni: a (nu) vedea și a (nu) face. Expoziția continuă în încăperile de la subsol, unde intervenția principală a Ralucăi Popa constă în reconfigurarea spațiului ca un „ecou” al celui de la etaj. Artista conectează spațial cele două spații de expunere, dar face o distincție conceptuală limpede între ele. Lucrările ce populează subsolul galeriei sunt legate de interesul lui Popa față de animație, care reprezintă o parte integrantă a activității sale artistice și în același timp sugerează care este adevăratul ei spațiu social, politic și economic.