42
Goethe-Institut Bucuresti, Pavilion 32
Calea Dorobanti 32

+40213119762

Goethe-Institut din Bucureşti este puternic angajat în prezentarea şi schimbul dezvoltărilor inovatoare în toate disciplinele culturale. Prioritar este discursul pentru întărirea societăţii civile. Un alt punct esenţial al activităţii noastre este promovarea limbii germane în contextul pluralismului lingvistic european: pe lângă cursuri de limbă şi examene pentru toate nivelele organizăm şi seminare şi workshop-uri pentru formarea şi perfecţionarea cadrelor didactice în domeniile germana ca limbă străină şi germana ca limbă maternă. Centrul informaţional mijloceşte medierea informaţională modernă în domeniul bibliologic şi promovează traducerea literaturii germane în limba română. De asemenea oferim un fond cuprinzător de medii, pentru toţi cei care se interesează de Germania, sau aceia care doresc să înveţe sau să predea limba germană.Goethe-Institut din Bucureşti îndrumă organizaţii culturale de pe teritoriul României şi Republicii Moldova.

BAUHAUS IMAGINISTA

ARHITECTURA


Tip eveniment
VERNISAJ la NAG
Perioada Expozitie
11.10.2019 - 25.10.2019
Program
  • 19:00 - Deschidere
  • 21:00 - Bauhaus Spirit: 100 Years of Bauhaus
  • 00:00 - Inchidere
Artist(i):

19:00 Vernisaj bauhaus imaginista bauhaus imaginista narează istoria internațională a Bauhaus. De la înființarea sa, în 1919, școala s-a aflat în contact cu alte mișcări de avangardă. bauhaus imaginista propune o relectură a mișcării Bauhaus ca proiect cosmopolit cu rezonanță globală. Expoziția urmărește relațiile transnaționale, corespondențele și narațiunile imigrării, mergând dincolo de perioada în care Bauhaus a fost activă ca școală (până în 1933). Pentru prima dată, proiectul analizează translatarea conceptelor Bauhaus în contexte politice și geografice diferite. Titlul bauhaus imaginista face aluzie la posibilitățile imaginare propuse de Bauhaus și la interpretăriile pe care termenul încă le denotă. Între descoperiri de arhivă și contribuții contemporane, proiectul transformă perspectiva istorică într-o serie de întrebări contemporane: In spiritul Bauhaus, cum poate fi cultura reimaginată ca proiect social, astăzi? De ce fel de instituții ar avea nevoie un astfel de proiect? Și în ce moduri stimulează Bauhaus practicile vizionare și discursurile contemporane? Expoziția așază mișcarea Bauhaus în același context cu școli similare în alte părți ale lumii. Ea reflectă explorarea artistică a tehnicilor, a materialelor și a practicilor, analizând modul în care conceptele Bauhaus despre design integrat social au fost transformate și adaptate. De asemenea, ea cercetează felul în care utilizarea inovatoare a media în cadrul Bauhaus influențează arta și cultura pop contemporane. Curatoriată de Marion von Osten și Grant Watson în colaborare cu o echipă internațională de cercetători și artiști. O colaborare între Bauhaus Cooperation Berlin Dessau Weimar, Goethe-Institut și HKW. 21:00 proiecție de film Spiritul Bauhaus: 100 de ani de Bauhaus (imaginea trebuie sa fie insotita de Copyright: ©Filmtank) Acum aproape un secol, lua naștere în Germania o utopie artistică radicală. Înființată de Walter Gropius, în 1919, Bauhaus avea drept menire unificarea sculpturii, a arhitecturii, a picturii, a artelor decorative și a arhitecturii într-o unică disciplină constructivă. Bauhaus a reprezentat una dintre cele mai semnificative contribuții la cultura cotidiană a secolului 20, dar nu a fost niciodată un experiment artistic. Confruntat cu condițiile sociale ale epocii, precum și cu experiența Primului Razboi Mondial, mișcarea s-a ocupat de conotațiile politice și sociale ale artelor decorative, înca de la început. Istoria sa nu este doar istoria artei, ci și istoria unei ere care se întinde de la începutul secoului XX până astăzi. Spiritul Bauhaus descrie fascinanta istorie a Bauhaus ca manifest, dar și ca eșec și reînnoire ale unei utopii sociale. EL vorbește despre artiști, oameni de stiință și arhitecți contemporani, precum și despre modul în care provocările lor ar putea relaționa cu Bauhaus. Această poveste se desfășoară punând întrebări încă relevante. Cum dorim să trăim și încotro vrem să ne îndreptăm? Germania 2018 – Durata: 95 min Regizori: Niels Bolbrinker, Thomas Tielsch Scenariști: Niels Bolbrinker, Thomas Tielsch Actori: Torsten Blume, Rosan Bosch, Alfredo Brillembourg