35
Leilei Gallery
Strada Aurel Vlaicu Nr.88-90

Galeria Leilei este o galerie din București, deschisă în august 2020, promovând arta modernă și contemporană românească. Galeria a organizat mai multe expoziții de grup care prezintă artiști tineri, dar și expoziții solo dedicate artiștilor mai consacrați.

Nucleu 0008 - SEEN

ARTE PLASTICE


Tip eveniment
DESCHIS si la NAG
Perioada Expozitie
15.09.2021 - 23.10.2021
Artist(i):

Proiectul multidisciplinar SEEN prezintă expoziția de artă digitală curatoriată de Gabriela Mateescu în parteneriat cu platforma de promovare a artei digitale românești spam-index.com, cu noi lucrări ale câtorva artiști prezenți pe website: George Crîngașu, Adrian Ganea, Edith Lázár, Thea Lazăr, Anastasia Manole și Jasmina Al-Qaisi, taietzel ticalos și o nouă invitată Hortensia Mi Kafchin. Explorând noile tendințe în arta contemporană digitală, unde utilizarea imaginilor, a clipurilor video sau a textelor (uneori chiar a generatoarelor de texte) din mediul online s-a cimentat ca proces creativ, proiectul SEEN propune o expoziție de digital art, dar și o incursiune în tipurile de performance art contemporan. SEEN este înscris în contextul artei contemporane dintr-un post-modernism târziu, unde tema originalității ajunge să fie chestionată și chiar abandonată. Istoria artei a căutat dintotdeauna să eticheteze, să construiască categorii și să delimiteze individualitățile marcante în grupuri, curente, tendințe – în funcție de teme, subiecte sau tehnici –, iar mitul geniului și al unicității a devenit una dintre marile obsesii ale istoriei artei secolului XX. Secolul XXI aduce în prim plan grupurile și comunitățile tematice, formate din creatori versatili, cu multiple interese și direcții de dezvoltare artistică, care colaborează în inițiative cel mai adesea pluridisciplinare. Adaptați ritmului impus de tehnologie, care le permite în prezent să schimbe gânduri și idei în grupuri și comunități online, și social media, artiștii primesc răspunsuri în funcție de algoritmii cu care își curatoriează feed-ul. Unicitatea nu mai este un deziderat, din contră asemănarea cu alții, apartenența la trenduri și capacitatea de adaptare continuă la contemporaneitate este astăzi un standard. Programul de performance este coordonat de Marina Oprea. Proiect co-finanțat de Primăria Sector 2.

Unimages

PERFORMANCE


Tip eveniment
EXCLUSIV la NAG
Perioada Expozitie
15.10.2021 - 15.10.2021
Artist(i):
Unimages sunt devieri de la stări corporale și prezentări de sine plauzibile, anomalii performative care afectează automatismele de percepție. Capacitatea de a vedea și înțelege, de a forma imagini coerente despre ce e în fața ochilor noștri, e chestionată și reînoită. Într-o perioadă a judecăților superficiale și perspectivelor impuse, Unimages intervine în procesul implicit de transformare a realității în imagini confortabile și certitudini. Performeri Eliza Trefaș, Florin Flueraș

Aerobic Istoria Artei

PERFORMANCE


Tip eveniment
EXCLUSIV la NAG
Perioada Expozitie
16.10.2021 - 16.10.2021
Artist(i):
Art History Aerobics este un performance conceput sub forma unei ședințe demonstrative de aerobic al cărei conținut este inspirat de cronologia oficială a istoriei artei europene și de momentele ei definitorii. Performer-ul întruchipează simultan rolul unei instructoare de aerobic și cel al unei povestitoare. Folosindu-se de voce, corp și imaginație, aceasta marchează și ilustrează diferite moduri de înțelegere și reprezentare a corpului în artă.