In ultima sa expoziție „Apropiere și îndepărtare de natură, organizată de galeria AnnArt, Ioan Iacob prezintă o serie de tablouri în ulei realizate în acest an, individualizate printr-un interes particular pentru natură. Artistul care afirma în urmă cu cinci ani într-un interviu că „abstractul şi figurativul se intersectează şi azi, în surdină, în pictura mea” privește natura într-un exercițiu vizual ce revizitează peisajul ca gen tradițional, încercând să înțeleagă misterul sau „duhul” ascuns în spatele formelor particulare ale acesteia. Sursele de inspirație sunt diverse, reunind „vederi” diverse păstrate și amalgamate în memoria pictorului, cum ar fi peisaje din Transilvania, de pe Dunăre, de pe malul Rinului după o inundație, din Andaluzia sau dintr-o baltă din Bărăgan. Titlurile tablourilor sunt, din această perspectivă, semnificative, alcătuind o hartă subiectivă de „impresii” culese din șederile și peregrinările acumulate în ultimii ani, în care localizări precise (Baltă la Dumbrăveni) dialoghează cu evocarea unui ansamblu (Câmp de rapiță), a unui detaliu (Mesteacăn) sau a unui fragment (Trunchi de mesteacăn) extras din natură. Există o singură aluzie la marea tradiție a peisajului european (Casa lui W.L.), în care se poate citi un discret omagiu adus lui Constable.