Norbert Costin: Ca parte a programului propus pentru spațiul de artă Plastic, organizăm o primă expoziție cu lucrări doar din colecția Mircea Pinte. Prima lucrare pe care o includ este: I shot this image because it is highly suggestive within a specific circle (2006), a artistului Mircea Cantor. Artistul ca membru într-un cerc distins, al cărui apartenenți au cunoștințele necesare ca să înțeleagă aluzia sau referentul imaginii. Dincolo de intenția artistului, lucrarea mă duce cu gândul la renovare, ce cuvânt interesant de inclus în vocabularul de lucru al unei colecții, al oricărei colecții; curățenia de primăvară, atât de necesară pentru ca natura să renască pe deplin după trecerea iernii. Ciprian Muresan: Ok, eu îți propun lucrarea lui Arnulf Rainer. În primul rând pentru că mi-a atras tot timpul atenția, cand mergeam la Mircea Pinte, îți sare în ochi cumva. Pe lângă faptul că e un artist internațional, spre deosebire de majoritatea colecției, este și un "clasic". Deși cât o carte poștală, imaginea e foarte puternică, pare o mască mortuară, peste care artistul intervine cu laviu, parcă sunt niște vene în care curge cerneală de sepie. N.C.: Gândindu-mă la lucrul artistului la portret, la autoportretul artistului, aduc în discuție lucrarea Alexandrei Croitoru Untitled (Prime Minister) 2004. Centrul atenției în lucrare sunt pentru mine mâinile artistului, mai exact gestul mâinilor ca actanți în ierarhia puterii, capabili prin poziționare să inverseze rangul, atât în dinamica artist—om politic cât și în cea artist—colecționar. Mâinile artistului pe umărul capului ales democratic al guvernului, într-un gest care oglindește conferirea puterii sau învestirea în funcție. Privirea absentă a primului ministru o citesc ca pe o aluzie tacită la ventrilocvism, omul politic ca păpușă a artistului, un avatar digital animat de artist. C.M.: Eu as reține autoportretele lui Ion Grigorescu, din seria Mimica, dar mai ales fotografia Autoportret cu Tutankhamon, cu faraonul suprapus pe gât, care dă senzația unei structuri osoase ciudate, extraterestre, prin simpla suprapunere a celor două imagini, la fel ca in cazul lui Arnulf Rainer, prin mijloace foarte simple creează o imagine greu de scos din minte. N.C.: Mergând mai departe pe ideea de portret și autoportret propun lucrarea lui Cristi Pogăcean 2544, (2006) în care avem un dublu portret, artist și galerist într-o alegorizare a contractului și promisiunilor care guvernează relația dintre cei doi. C.M.: Eu aleg în continuare Magneții Getei Brătescu. Inițial o propunere monumentală pentru spațiul public, care ar schimba dinamica stradala prin amplasarea acestor puncte de atracție a metalelor în oraș, fotografia și obiectul pot fi considerate autoportrete, având în vedere câmpul magnetic produs de personalitatea acesteia.