021 312 6766
https://www.uapr-pictura-bucuresti.blogspot.com
Centrul Artelor Vizuale Bucureşti aparţine Uniunii Artişilor Plastici din România şi este înfiinţat în anii 1970. Cele trei spaţii expoziţionale, două la Căminul Artei - parter şi respectiv Căminul Artei - etaj, adăpostesc proiecte expoziţionale gestionate de Filiala Pictură pentru promovarea domeniului. Centrul Artelor Vizuale este un spaţiu polivalent, care încearcă să promoveze mai multe direcţii de exprimare din domeniul vizualului, de la limbajele tradiţionale până la cele din zona noilor media. De asemenea, Centrul încurajează colaborările expoziţionale cu parteneri internaţionali, dar şi proiectele de colaborare cu operatori culturali independenţi.

Teodor Moraru
19:00 - 04:00Artist: Teodor Moraru
Curator Pavel Şuşară
Uniunea Artiştilor Plastici din România şi Fundaţia Societatea de Concerte Bistriţa organizează în perioada 12 mai-26 mai 2014, la Centrul Artelor Vizuale – Galeriile „Căminul Artei”, Bucureşti, Expoziţia Teodor Moraru.
Tabăra anuală de arte vizuale "Colonia" Bistriţa-Colibiţa-Tescani, coordonată de Teodor Moraru (1938-2011) timp de 10 ani (2001-2011), va purta începând cu anul 2014 numele pictorului Teodor Moraru.
Organizatorii taberei - Fundaţia Societatea de Concerte Bistriţa, împreună cu familia pictorului, vor acorda în fiecare an o bursă, în valoare de 1000 euro, unui tânăr artist, precum şi invitaţia de a participa la tabăra de creaţie.
Câştigătorul va fi desemnat de către un juriu de specialitate.