Galeria AnnArt va invita la un duo-show al artiștilor Beniamin Popescu și Mircea Modreanu. Relația structurală a practicii artistice și suprapunerea unui impuls similar în abordarea proceselor experiențiale, fac ca cei doi artiști să sintetizeze obiectul artistic în formele sale elementare. _____ Cumpăna determină opoziții și echilibru. Prin analogie, titlul expoziției vizează componenta centrală a unui astfel de mecanism. Susține două elemente paralele, aflate în opoziție, care apar echilibrate. Time Travel nu definește un concept prețios și complex legat de noțiunea de timp, și nici nu aspiră să dezlege profunzimea surselor de inspirație ale (hic) incipit-ului lucrărilor. În schimb, sprijină selecția de lucrări și alăturarea celor doi artiști. Pe talerul drept al balanței numite Time Travel există o greutate. Amintesc conceptul de parergon, cunoscut îndeosebi datorită lui Derrida, care a folosit termenul într-unul dintre eseurile din „Adevărul în pictură”. Prin para- (în afara) și ergon (lucrare) el deconstruiește statutul pe care îl are cadrul, limita unei picturi, îndepărtându-se de conceptul kantian conform căruia rama unui tablou (sau coloana unei clădiri magnifice) există în afara operei de artă. Pentru el, cadrul este acea parte a lucrării care „dă naștere” operei de artă. Totuși, istoria statutului ramei nu poate fi neglijată. Pe lângă decodificările filosofice, ramele (fie că au funcții utilitare, estetice sau mentale) variază deodată cu gustul epocii sau al ornamentației caracteristice. Mircea Modreanu pornește de la fotografiile făcute ramelor din Muzeul Luvru. Decizia de a trata rama ca obiect de sine stătător, primordial, și ulterior transpunerea sa într-un meta-cadru, constituie instinctul contemporan de izolare și exploatare a obiectului artistic. Procesul discret de transfer al imaginii pe suportul unui material dur (ipsos) și limitarea sa de un cadru de lemn, frust, redă familiaritatea unei atitudini actuale. Pe talerul stâng, o altă greutate face ca balanța să stea în echilibru. Mult mai pregnantă este cronologia formării și deformării în cadrul lucrărilor lui Beniamin Popescu. Antinomia formulată în structurile sale pornește din intenția de a construi desfășurarea dublului scenariu al existenței unui sit arheologic - de la origine la contextualizarea contemporană a componentelor topografice dintr-un trecut istoric. Caracterul temporal, în cazul procesului artistic, este transferat intern, imanent temelor de referință încastrate în lucrări. Materialele din care alcătuiește diversele istorii antropogeografice rezidă în duritatea compozițională. Forma și culoarea, pe de-o parte, structura metalică, pe de alta, își dispută supremația într-o inevitabilă pornire de a-și înțelege tendințele. (Călina Coman, curator)