BUCURESTI

Partener principal
Str. Plantelor
0744.342.944
anca@ancapoterasu.com
Deschisă în mai 2011 într-un vechi han datând de la sfârșitul secolului trecut, Galeria Anca Poterașu este un spațiu dedicat artei recente și contemporane ce se concentrează pe susținerea și promovarea inițiativelor artistice și ale proiectelor curatoriale locale. În martie 2014, Galeria Anca Poterașu și-a început procesul de extindere printr-un nou spațiu, aflat în aceeași incintă cu sediul original. În prezent, această extensie este folosită pentru o serie de proiecte expoziționale cu caracter experimental, menite să testeze arhitectura locului. Galeria Anca Poterașu își propune să fie activă pe scena internațională, să sporească vizibilitatea și accesibilitatea artei contemporane românești pe piețele de artă internaționale și să încurajeze cooperarea și dialogul (inter)cultural. Unul dintre aspectele esențiale ale politicii galeriei este programul de open call, care își propune – o dată la doi ani – să asigure tinerilor artiști vizuali un cadru de expunere profesional și un mediu de lucru dinamic.

Semnal: invizibilitate transmisă

INSTALATIE
Program:
19:00 - 04:00
Tip eveniment:
Deschis la NAG
Perioada expozitie:
09/14/2016 - 10/31/2016
 
Curatori:
Artisti:

Vernisaj: 14 Septembrie între orele 19.00 - 22.30 Expoziția: 14 Septembrie - 31 Octombrie 2016 Galeria Anca Poterașu Strada Plantelor 58, București Radio: actul de a comunica înţelesul la prima ascultare, prin procesul de transmitere a cuvintelor, sunetelor şi tăcerii „în timp”... de la Casa Radio oficială, în curtea comună a apartamentelor individuale Semnal: un serviciu public de radiodifuziune transmis în sufrageriile personale... o înregistrare a răspunsului comunităţii... o reconstituire performativă în studioul de teatru radiofonic... o instalaţie negociată din memorii colective (Jon Dean) „Mă interesează să construiesc portaluri, nu lucrări de artă”, declară Irina Botea Bucan în plin proces de lucru la noua sa expoziţie, gândită și creată împreună cu Jon Dean. O cabină de înregistrări, o cameră de proiecţii video, o sufragerie, un coridor izolat fonic care duce către toate aceste spaţii. Sunetele învăluie locul. Mărturisirile, istoriile, amintirile, zgomotele imprecise, încercările ratate sonor, fragmente de sunete retezate în aer – toate te fac să te simţi în agora, în spaţiul domestic al casei sau în spațiul protejat al cochiliei. Te strecori printre sunete şi intri automat în intimitatea acestora. Tu, cu prezenţa ta fizică, dai corp vocilor; tu eşti corpul lor. Fiecare voce fără corp va întâlni vocile reale, ale vizitatorilor, ale vecinilor expoziţiei, vocile grădinii interioare a casei, vocile liceenilor de peste drum. Sunetele se apropie şi se completează, cresc şi devin altceva. Casa Radio se află în centrul acestui proiect expozițional. Fără să îşi aleagă un spaţiu central în expoziţie, ea pătrunde acolo inefabil, la fel cum radioul intră în case și dă libertate imaginaţiei. Teatrul radiofonic care te așază în mijlocul acțiunii, poveștile pentru copii, vocile pe care le recunoști din cele mai infime inflexiuni. Povestea unei Case Radio impunătoare, pe alocuri intimidante, și totuși capabilă la orice pas să recreeze intimitatea, povestea unei case-han, cu locuitori care vin, se opresc pentru mai mult sau mai puțin timp, ating cu poveștile lor zidurile casei și apoi pleacă mai departe. O sufragerie cu două fotolii, o veioză cu abajur, un televizor așezat central și multe voci care vin din cele patru colțuri ale camerei, ca niște zeități protectoare ale casei. Care e oare rolul televizorului și ce își/îți spun, în același timp, vocile? Dominația vizualului, a tehnologiilor spectacolului își găsește un contrapunct: sunetul. Pe undele radio, imaginația se mută în casă, la fel gândurile radicale. Radioul e ideologie și propagandă, dar e și vindecare, creație. E otravă și antidot. Radioul e locul pentru „parole in libertà” (Marinetti), dar și mediu al manipulării, al ideologiei politice, aspru criticat de Bertolt Brecht ori Rudolf Arnheim. Radioul, așa cum recomanda același Brecht, trebuie să știe să transmită, dar și să primească, să asculte, să nu izoleze, ci să construiască o relație. Radioul trebuie să știe să dea voce multiplelor voci. Radioul recreează prezența, proximitatea și imaginația. El poate face posibile comunitățile, acele comunități ne-reprezentabile, din „La comunità che viene” a lui Agamben. O expoziție deschisă continuu către comunicare, o expoziție despre oameni, despre scene de teatru imaginare, despre bănci de sunete, despre un cocoloș de bandă magnetică pe care dacă o frămânți în mâini poate părea freamătul unei păduri nesfârșite de toamnă. Cu participarea extraordinară a actriței Alexandrina Halic și a regizorului Vasile Manta. (Daria Ghiu) Mulţumiri speciale: Alexandrina Halic, Vasile Manta, Attila Vizauer, Octav Avramescu, Maria Balabaș, Aurora şi Vasile Bucan, Cătălin Crețu, Adina Dragomir, Bogdan Florea, Elisabeta Horea, Maria Iancu, Nicu Ilfoveanu, Doru Malanciuc, Felicia Mihalca, Adrian Modreanu, Marilena Negoescu, Horia Pop, Magda Negru, Cristian Petrescu, Cornel Poterașu, Anca Poteraşu, Adi Poștașul, Renata Rusu, Vasile Scripcariu, Cristina Stoenescu, Marius Vătămanu, Sasha Partener Media: Radio Romania Cultural