
În urma atelierelor "Selecție personală" organizate la Galeria Posibilă în anii 2014, 2015 și 2017, a rezultat o colecție de cărți realizate de participanți. Având la dispoziție 2000 de fotografii anonime, copiatoare și topuri de hârtie, participanții au devenit autori. Astfel, fiecare carte este individuală, procesul bazându-se pe selectarea, potrivirea și ordonarea fotografiilor după un fir narativ subiectiv. Cărțile cuprind, pe lângă fotocopii, textele scrise de Nicoleta Moise (artistă), Jean- Lorin Sterian (scriitor, artist și performer) și Talia Delgado (jurnalist independent). Proiectul a început în 2009 cu "Petite Histoire" și a continuat în 2014 cu "Nu-mi place numai marea, dar și muntele!", proiectul de master al artistei Nicoleta Moise. Ulterior, "Selecție personală. Atelier de făcut carte" a contribuit la dezvoltarea atenției și a curiozității asupra arhivei personale, dar și asupra descoperirilor posibile într-o arhivă de fotografie anonimă. Mai mult, acest tip de fotografie vernaculară, devine cunoscut pentru estetica sa și pentru valoarea redescoperită de fiecare autor în parte, generând totodată noi producții creative. Invităm participanții să ridice cărțile realizate, iar vizitatorii să le răsfoiască în galerie. Proiectul de anul acesta este co-finanțat de AFCN - Administrația Fondului Cultural Național. Cărțile au fost tipărite la Fabrik. Cu ocazia Nopții Albe a Galeriilor, va fi deschisă publicului și Biblioteca de Galerie care cuprinde cărți de artist, de fotografie și legate de peisaj, dar și alte publicații relevante pentru domeniul artistic.