Materialitatea picturii sale atrage atentia asupra suprafetei, care, odată cu volumul primit, capată ceva simbolic si vitalist, organic si corporal. Pictura lui Dumitru Schiopu, cu texturile ei pregnante sau fine, cu asezärile ei în straturi, cu acoperirile si suprapunerile ei, cu scrijelirile, jupuirile, razuirile ei, apropie arta vizualã de o artă gestualã, o artă în care atingerea rămîne prezentã în urmele ei si în care îti dai seama că mina si ochiul au lucrat impreună, s-au hrănit reciproc, condus reciproc, nu întotdeauna perfect sincronizate, ci poate cu un imperceptibil decalaj.