Conceptul de anul acesta se circumscrie ideii de Renaștere, fiind gândită ca o recuperare a Renașterii, altoită însă pe trunchi modern. Plecând de la ideea că în artă, ca dealtfel în toate domeniile, înaintarea este recesivă, noutatea recuperează o parte a tradiției, impunând însă acea diferență care le separă. Arta "clasică” ne-a obișnuit cu lucrări terminate în canonul frumosului (măsură, simetrie, proporție, echilibru), “artisticul" făcând dovada stăpânirii regulilor specifice genului. Astăzi însă, arta poate fi mai mult sau mai putin: știință dar și transfigurare, preluare, copiator, parodie, mixare a unor elemente dezînvestite radical de aurele armoniei și ale frumuseții. Astfel, vrem să punctăm nu doar legăturile cu trecutul renascentist, cât mai ales diferențele. În această viziune, opera de artă nu credem că trebuie să aștepte momentul "recepției” pentru a fi validată, pentru a se împlini ca entitate autosuficientă. Acest tip de indiferență a operei față de momentul receptării are în sine ceva suveran. Acest “ceva" este dat de implicarea artistului, a creatorului, care trăiește împlinirea operei de artă ca "joc prim", devenind "joc secund" doar pentru receptor. Astfel că intenția noastră de anul acesta este de a postula statutul operei atât prin recuperarea, asimilarea conceptelor renascentiste, dar mai ales prin afirmarea elementelor care o delimitează.