6
Kunsthalle Bega
Circumvalatiunii 10

În raport cu arta contemporană orașul este un material. Transferul estetic îl fac muzeele galeriile spațiile alternative. Învestirea fizică nu poate fi însă de la început conceptuală. Totul trebuie relaționat de context, atmosferă, de discuții, soluții, impresii. Aceasta pentru că muzeele oferă de multe ori un vid de afectivitate, iar galeriile distrug capacitatea de a lucra liber. Doar spațiile alternative rămân acomodate la practica artiștilor. În trecerea de la instituţiile clasice/oficiale la spațiile practice / exprimentale este nevoie de locuri care să preia în același timp calitățile muzeului și experimentalismul spațiilor alternative. Existența unei kunsthalle / un loc liber funcționând pe baza valorilor muzeale este evident cea mai bună soluție pentru un oraș cu multă artă. După dimensiunea socială, politică, estetică, pentru un oraș o kunsthalle aduce și o dimensiune expansiv utopică. Kunsthalle Bega va îngloba din sta

Tauromahia

ARTE PLASTICE


Tip eveniment
DESCHIS si la NAG
Perioada Expozitie
13.09.2025 - 11.10.2025
Artist(i):
Video art-urile lui Cosmin Paulescu din anii ’90 documentează un moment de tranziție radicală în România, corpul artistului devenind un instrument de expresie directă și politică. Performance-urile filmate atunci, cum sunt „Fenomenul Pitești” ori „Jertfa inocenților”, sau experimentele sonore și vizuale, „Tauromahia” sau „Sunetul copilăriei”, surprind tensiunea dintre memoria traumatică a dictaturii și energiile eliberatoare ale noii realități. Imaginile video, brute, neșlefuite, păstrează urgența și intensitatea acelor ani, când arta cobora în stradă, iar gestul performativ era un act de recuperare, revoltă și reconstrucție identitară. Cosmin Paulescu este artist vizual și profesor la Universitatea Națională de Arte București. Este preocupat de formele de artă temporară și efemeră, explorând încă din anii ’90 instalația și performance-ul ca mijloace de expresie neconvențională. Practica sa artistică se extinde în spațiul public prin lucrări de artă decorativă, dar și printr-o activitate intensă de expoziții, publicații și proiecte culturale. „TAUROMAHIA” face parte din platforma Kunsthalle Bega Focus. Kunsthalle Bega nu este un muzeu sau o galerie, ci un proiect care își propune să introducă platforme noi de lucru în spațiul contemporan, Out of the Box și Focus fiind cele mai recente dintre acestea. Prima vizează un discurs contemporan despre artiști și curatori tineri, critici de artă, film, muzică, dans și modă într-un regim vizual nou, în timp ce cea de-a doua aduce în discuție, folosind disciplina teoriei, momente și expoziții apropiate ideatic de demersul estetic și stilistic al spațiului. Prin aceste platforme, Kunsthalle Bega oferă vizibilitate unor idei distincte și încurajează diversitatea artistică, devine locul unor apariții punctuale, scurte ca durată, dar necesare. Cu sprijinul BEGA.